O povestioara cu folos

     Întinşi pe iarba verde şi moale, în grădina din spatele casei, Matei împreună cu Maria priveau încântaţi jocul năstruşnicilor pisoi. Păreau trei ghemotoace pufoase de blană care se rostogoleau zglobii unul pe lângă altul, încercând să prindă în lăbuţele lor mici un puf de păpădie care se încăpăţâna să plutească pe deasupra năsucurilor umede. Copii erau fermecaţi de jocul micuţilor. Stăteau nemişcaţi, abia răsuflând, de teamă să nu-i deranjeze din jocul lor.   „Se înţeleg atât de bine!"- spuse Maria în şoaptă, privind cu coada ochiului către Matei. „Uită-te la cel mic. S-a suit peste ceilalţi doi. Uite cum se avântă în aer ca să prindă puful de păpădie! E fantastic!"- răspunse Matei cu voce înceată, abia stăpânindu-şi un hohot de râs.

     Deodată cei trei pisoi îşi ciuliră urechiuşele. Se opriră din joc şi îşi îndreptară privirea înspre cărarea ce duce spre curtea casei lui Matei. Matei şi Maria priviră instantaneu spre acelaşi loc. Cu un mers agale, călcând uşor, parcă de teamă să nu facă zgomot, se apropia mămica celor trei pisoi. Matei observă că aducea cu ea câteva bucăţi de mâncare pe care cu siguranţă bunica le pusese în farfuria din curte. Cei trei pisoi o zbughiră în întâmpinarea ei. Pisica aşeză jos bucăţile de mâncare, iar ei se năpustiră, încercând fiecare să prindă bucata cea mai mare. Jocul lor de acum cîteva secunde se transformă într-o adevărată luptă. Maria şi Matei priveau acum uimiţi cum cei doi pisoiaşi mai mărişori îl respingeau pe cel mai mic, încercând să păstreze toată mâncarea doar pentru ei. Pisoiul cel mic îşi plecă capul şi se retrase privind timid la ospăţul fraţilor săi. Un val de milă îi cuprinse pe cei doi copii. Maria se îndreptă spre el. Îl ridică cu mânuţele ei mici şi-l strânse la piept. „Nu fi supărat, micuţule. O să avem noi grijă de tine" – îi spuse ea, mângâindu-l pe căpşorul lui mic. Se îndreptară deci spre casa bunicii, încercând să-l ajute pe micuţ.

     Îi cerură bunicii o cană cu lapte şi un castron. Apoi, aşezându-se lângă micuţul pisoi îl vegheau de aproape cum se ospăta, abia respirând, din lăpticul cald. Deodată se opri din mîncat. Îşi ridică căpşorul din castron şi o zbughi spre grădină. În numai câteva clipe se întoarse înapoi cu ceilalţi pisoi după el, îndreptându-se toţi trei spre castronul cu lapte.
„Nu mai înţeleg nimic, – spuse Matei – şi revoltat încercă să-i îndepărteze pe ceilalţi doi pisoi de lîngă castronul cu lapte. Interveni însă bunica: „ Matei, - îi spuse ea – să şti că există fiinţe care nu se pot bucura de ceea ce au dacă nu împart bucuria lor cu ceilalţi. Acestor fiinţe, Dumnezeu le poartă de grijă şi întotdeauna le dă daruri şi mai mari decât cele la care au renunţat în favoarea celorlalţi. Iar cel mai mare dar este bucuria de a fi împreună cu ceilalţi.