vineri, 30 septembrie 2011

Nocturne

Asta seara am venit prin ploaie catre casa!

Coruri de picuri cantau nocturnele lui Chopin!

Auditie placuta!

joi, 29 septembrie 2011

101 ani de la nasterea parintelui Arsenie Boca

In ziua de 29 septembrie 1910 se nastea in satul Vata de Sus cel ce avea sa fie parintele Arsenie Boca.

Sufletul sau plin de lumina avea sa deschida calea spre desavarsire multor generatii.

Atata har a pus Dumnezeu in el si ne-a invrednicit pe noi, poporul roman, sa il primim in dar.

Pentru mine, ca si pentru altii, intalnirea cu parintele Arsenie a fost providentiala, marcand inceputul intoarcerii mele la Hristos.

Mi-ar fi placut sa-l cunosc personal, dar l-am cunoscut poate mai bine prin cartile sale.

Fara el toti cei care il cunoastem am fi fost mai tristi, mai saraci! Acolo unde el este sunt sigur ca vegheaza asupra noastra si se roaga pentru noi! Nestearsa-i fie amintirea!

Din zicerile lui:

•Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.

• Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.

• Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.

• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.

• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.

• Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.

• Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.

• Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.

• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.

• Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.

• De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.

• Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.

• Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.

• Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.

• Iubirea trupeascã de sine si plinã de trufie numai dragostea aprinsã a lui Dumnezeu o poate scoate si desãvârsit s-o facã scrum, prin umilintele cu care o arde.

• Cea mai primejdioasã este mândria sfântului, de aceea sfintii adevãrati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pãcãtosi.

• Pocãinta trebuie sã fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului si a sãnãtãtii întregi.

• Fratilor, ascultati de Bisericã, fiindcã cei ce ascultã de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu ascultã.

• Toatã lumea este a ta când ai renuntat la ea. Atunci esti mai tare ca ea si te ascultã.

• Dacã tot trebuie sã suferim, mãcar sã nu suferim zadarnic.

• Toate darurile închise in destinul nostru sunt ingrãdite in suferinte, si numai la atâtea daruri ajungem prin câtã suferintã putem rãzbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtã amãrãciune putem bea în locul celor ce vrem sã-i mângâiem. Atât de puternicã e mila si adevãrul in noi, câtã vãpaie de urã înfruntãm bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni.

• Suferinta acceptatã, smeritã, face din Lazãrii acestei lumi un Lazãr din sânul lui Avraam încã din lumea aceasta.

• Sã nu uitãm ca una e lupta si suferinta omului mãrturisit si alta e saferinta omului nemãrturisit.

• Suferinta si iubirea se cresc in progresie una pe alta.

• Cunostinta cea din pãtanie sau învãtãturile din durere singura Cale care poate învãta ceva pe oameni.

• Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cãtre oameni mai grei sau mai vicleni la minte.

• Nu uita ca Iisus a fericit pe sãraci, pe Lazãri si pe smeriti.

• Sunt multe chipuri de a intra in Împãrãtia lui Dumnezeu, dar numai o singurã usã: Iisus.

• Iisus doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei in Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles ca in jurul unui om linistit (din cauza rãdãcinilor lui in cer) se face liniste pe pãmânt.

• Pãcãtosii au un prieten, pe Iisus. Din momentul in care cunosti cã esti pãcãtos, te-ai schimbat din vrãjmasul lui Dumnezeu in prietenul lui Dumnezeu.

• E bine ca povãtuitorii sã grãiascã totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca in fata lui Hristos si atunci vor fi blânzi întru dojanã si smeriti întru mustrare.

• Dacã Domnul e ascuns in poruncile Sale, fireste cã este si in strãdania pentru dobândirea virtutilor. El este puterea sau sufletul nevointelor virtutii.

• Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã.

• Aceasta este ratiunea ascunsã a Providentei: toatã lumea este ispititã sã se ciocneascã de Iisus.

• In legãturã cu sexualitatea in familie. Pãrintele Arsenie zicea. Nici abuzul, nici refuzul.

• Nasteti-vã sfinti!

• Tinerii sã se mute de la bãtrânii care le stricã casa.

• Copiii nefãcuti stricã pe cei fãcuti.

• Pãcatele se înregistreazã in codul genetic al fiecãruia.

• Cei care opresc copiii de la credintã sunt osânditi mai rãu ca sinucigasii.

• Dacã nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei.

• Cine face curte nu face carte.

• Nu te rãspândi cu mute cãrti.

• Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!

• In veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare luptã pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sã apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împãrati, precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capãt rãutãtii si multe veacuri icoanele au fost in cinste, astãzi iarãsi li se gãseste vinã. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresitã lui Dumnezeu. Azi vina lor e cã amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoanã in primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem in noi, in fiecare, cãci de la Botez fiecare suntem destinati sã fim o icoanã a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus in noi se dã azi o luptã mai vrãjmasã ca odinioarã împotriva sfintelor icoane. Se dã o luptã împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apãrãtorii!?

• Vecinul tãu bate crâsmele? Verisoara ta a fugit necununatã? Feciorul tãu fuge de bisericã? Copiii tai umblã la joc seara si scuipã dupã preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând sã te aduci pe tine!

• Nu sunteti si voi cãutând pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pânã nu-L gãsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gãsesti nici sensul tãu, nici sensul lumii.

• Sã ai întelegere fatã de neputinta omeneascã.

• Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

• Mustrarea învinge, dar nu convinge.

• În mintea strâmbã si lucrul drept se strâmbã.

• Sfârsitul betivului e sau in sant sau in casa de nebuni; iar sufletul îi este in iad încã de aici. Urmasii lui, nu mai zic nimic, mila ma opreste; totusi, mai am si o milã preventivã, pentru viitor, care mã face sã scriu.

• Nu-l judeca pe cersetor cã fumeazã.

• Mai bine o rugãciune pentru cel care înjurã decât observatie.

• Nu da cu bâta in viespile sectare.

• Asa-i firesc omului pãcãtos, cînd îi lovesti dracii, zice cã tu esti drac.

• Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecatã.

• Nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mântuiesc.

• Unii dintre cãlugãri nu sunt cãlugãri, ci cuiere de haine cãlugãresti.

• De vrei sã te faci cãlugãr, fã-te ca focul!

• Cãlugãria slãbeste in suflete slabe si se întãreste in suflete mari.

• Lepãdarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sã n-o ai in mijlocul pustiei petrecând.

• Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc in lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei.

• Un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse.

• Dintre cele trei fãgãduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care "discutã" cu Dumnezeu, in loc sã asculte fãrã discutie.

• Adevãrul este fiintã vie.

• Cel mai greu pãcat, vesnic fãrã iertare, este starea omului împotriva adevãrului.

• Focul iubirii divine, de dragul Adevãrului, între potrivnici se aprinde si se mentine.

• Asa sunt gândurile de hula: rãbufniri de pãcurã în raza de soare.

• Credinciosul in Dumnezeu depãseste limitele omului.

• Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane.

• Necredinciosii, spre rusinea noastrã, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastrã.

• Religia nu face stiintã, ci constiintã.

• Iisus a tãmãduit orbirea ochilor, dar n-a putut tãmãdui orbia rãutãtii. Orbia rãutãtii nu are leac, dar are pedeapsã.

• Nimic mai greu, mai periculos decât sã te lupti cu îngustimea si cu formalismul.

• Din cauza avorturilor românilor ne vor stãpâni tiganii.

• Nu suntem din maimutã, dar mergem cu pasi repezi spre ea.

• Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpãnã cu slava noastrã viitoare.

• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de douã mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este fãcut destinul care ne atrage Acasã.

• Sã ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit.

• Relele de pe pãmânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rãmâne istoriei altã solutie decât sfârsitul ei.

• Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea.

• Chinurile cele de pe urmã, cele de la Antihrist, in care va lucra toatã puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pânã in zilele acelea.

•În zilele noastre se vãd multi cãlãtori la iad cu Scriptura in mânã.

• Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

• Gândurile omului nu sunt ca si gândurile Domnului.

• Râvna fãrã întrebare si pãrerea sar mãsura.

• Dreapta socotealã-i mai mare ca postul.

• Crestinismul reînvie in raport invers proportional cu încercãrile de a-l stinge.

• Crestinismul nu e numai o afacere de Duminicã, ci e o strãdanie de toate zilele.

• Însusirile copilului atârnã de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitãtii la femeie.

• Mare este acela care numai de mãrimea lui nu se ocupã.

• Neghinele vrãjmasului vor sãlbãtici oile împotriva pãstorilor.

• Când ti-a gãsit Dumnezeu vreo treabã pentru Împãrãtia Sa între oameni, ai isprãvit toate obligatiile lumii.

miercuri, 28 septembrie 2011

Omagiu lui Lillian Gish

Lilian Gish, nascuta la 14 octombrie 1893, pe numele adevarat Lillian Diana de Guiche, a fost o actriţă americană de teatru şi film plina de finete si rafinament.
Debutează în cinema în 1912, sub conducerea lui D.W. Griffith realizând, în perioada de aur a filmului mut, cele mai importante creaţii din strălucita ei carieră.

Mie mi-a atras atentia in ultimul ei film Balene in august, realizat in 1987 unde joaca alaturi de Bette Davis. La vremea respectiva Lillian avea 93 de ani.

Balene in august este un film despre bucuria de a trai, redescoperita la virsta senectutii.
Merita vazut!!!

Lillian a murit 6 ani mai tarziu in 1993, la New york, la venerabila varsta de 99 de ani. Citeva luni mai tarziu, in octombrie, Lillian ar fi implinit 100 de ani.

Miercurea fara cuvinte -6 - Unde te duci?

joi, 22 septembrie 2011

Spencer Williams - Din lumea celor care nu cuvanta

miercuri, 21 septembrie 2011

Miercurea fara cuvinte -5- Prin zapada

luni, 19 septembrie 2011

Kinkade - un nou episod

Nu am inaintat asa de mult caci am intrat intr-o zona destul de complexa cu mai toate nuantele ingramadite in 5 patratele, 5 cm. Oricum pot sa spun ca am completat 3 colturi din goblen si ma mingai ca mai am unul. De fapt e un exercitiu psihologic, rapid spulberat de realitatea de pe pinza! Zic si eu ca prizionerii: nu mai am 5 ani de inchisoare mai am 4 ani si 11 luni!:)

De fapt mai am o gramada de lucru! (Pacat ca pe blog nu se posteaza smileys ar fi fost mai plastica prezentarea cu o fata disperata tragandu-se de par si urland in gura mare.) :)

Oricum am trecut de jumatate! (alta mingaiere)

Va iesi frumos insa pina atunci mai am de munca!

Si ca sa nu cumva sa incercati imaginatia prea tare va arat si modelul deosebit creat de pictorul luminii: Thomas Kinkade!

Deer creek cottage sau Cabana Caprioarelor

Ceremonia ceaiului

Chanoyu (Japonia)

Cu secole in urma, preotii budisti au dezvoltat o ceremonie bazata pe credinta ca ceaiul era legat spiritual de idealurile pasnice promovate de budism. Peste timp, ceremonia japoneza a ceaiului, cunoscuta ca Chanoyu sau „apa fiarta pentru ceai”, a devenit un act mult mai elaborat si s-a stabilit ca un important aspect al culturii japoneze. Dar spre deosebire de multe alte modalitati de a servi ceaiul, aceasta se concentreaza asupra bauturii insesi, ritualul este de fapt despre ceremonie – tot ceea ce duce la prepararea ceaiului. Obiectivul este acela de a purifica simturile si de a cultiva armonia si unitatea intre mediul inconjurator, oameni, ustensile, ceai, si toate celelalte elemente implicate in ceremonie. Ca multe alte arte din Japonia antica, ceremonia este privita ca mijloc de iluminare; cu alte cuvinte, este partea centrala a Chado, sau „Calea Ceaiului”. Este originara din China, dar acolo obieciul s-a stins; insa combinat cu elemente Zen, ramane o parte fascinanta a culturii japoneze.
Exista diferite variante ale ceremoniei japoneze a ceaiului, variind in functie de profesor si cunostintele acestuia. Elementele comune ale celor mai multe versiuni sunt urmatoarele:

Ceremonia implica intotdeauna o gazda si mai multi invitati. Poate fi tinuta in alcovul camerei principale, dar cei care isi pot permite pot construi o casa pentru ceai cu gradina.
O ceremonie completa este intotdeauna precedata de o masa japoneza traditionala, dar ritualul este adesea performat fara un asemena preludiu. Are loc intr-o camera mica (in jur de 9×9) in care sunt asezate pe jos mai multe covoare de rogojina.
Oaspetii asteapta intr-o camera de asteptare speciala pana sunt chemati de gazda. Merg prin gradina pana la casa ceaiului care in mod traditional are o usa inalta de trei picioare, astfel incat oaspetii trebuie practic sa se tarasca pentru a intra inauntru. Cand intra, oaspetii isi spala mainile si gura, isi dau jos pantofii si fac reverente dupa o usa joasa – semn de umilinta si egalitate.
Dupa intrare, trebuie sa admire decorul casei – izvoarele, arta, ustensilele – si sa observe gazda (sau maestrul ceaiului), care va aprinde un foc de carbune si va incepe sa manevreze ustensilele in lliniste si cu o gratie coregrafica.
Gazda aduce ustensilele pentru ceai si incepe prepararea acestuia. Apoi umple un ceainic de metal cu apa si o fierbe deasupra focului. Apoi, una cate una, gazda toarna niste pudra de ceai verde (Matcha) in castroanele ceramice pentru ceai si amesteca cu apa firbinte. Ceaiul devine consistent si spumos, iar gazda ofera fiecarui oaspete castronul sau pentru a sorbi din ele. Mici dulciuri (facute de obicei din fasole si lapte batut) sunt adesea seevite in timp ce se schimba complimente. Apoi gazda domoleste focul si prepara un al doilea castron de ceai verde, de data aceasta mai slab, fapt care indica sfarsitul ceremoniei.

Ceremonia ceaiului poate dura patru ore. Folosirea pudrei consistente de ceai indica vechimea ritualului. Aceasta metoda de preparare a ceaiului dateaza din timpul dinastiei Sung in China, care a durat din 900 DC pana in 1200 DC. Cativa comentatori s-au plans ca ceremonia contemporana se axeaza adesea pe ritual in locul esteticii sau experientei spirituale. Altii gasesc ceremonia peste masura de plictisitoare iar ceaiul oribil si imposibil de baut. Un alt autor de asemena reclama faptul ca ucenicii in arta ceremoniilor ceaiului sunt mai interesati de casatorie decat de iluminare, dar impresiile difera. Alti participanti declara ca, daca cineva abordeaza ceremonia intr-o stare de spirit propice, poate fi o experienta impresionanta si chiar iluminanta.

Gongfu (China)

Ceremonia japoneza a ceaiului reprezinta un ritual metafizic/religios centrat pe ceai. Nu exista nimic comparabil cu China moderna (chiar daca asa cum mentionam mai inainte, ceremonia japoneza isi are originile in China antica).
Chinezii au, totusi, o metoda speciala de preparare a ceaiului, care poate produce rezultate remarcabile. Este numita metoda Gongfu. Gongfu inseamna „indemanare si grija” sau „sa faci lucrurile bine”. Este in acelasi timp radacina termenului folosit pentru ceaiurile chinezesti negre, „Congou”.
Metoda Gongfu este utilizata in special pentru ceaiurile verzi si maronii. Cele mai bune rezultate sunt obtinute cu ceai maroniu. In metoda tipica utilizeaza un ceainic mic, de preferat unul in stilul Yixing, cesti mici de marimea unui degetar, pensete de bambus, o scafa de bambus si o tava cu canale de scurgere. Totul in Gongfu este mic si delicat, relevand eleganta ceaiului pe care il promoveaza. Daca nu detineti un serviciu de ceai Gongfu, puteti incerca metoda cu un ceainic obisnuit, desi rezultatul s-ar putea sa nu fie la fel de satisfacator.
Ceainicele Yixing originale sunt facute din argila nisipoasa descoperita aproape de orasul Yixing din provincia Jiangsu. Majoritatea ceainicelor vandute in vest sub marca Yixing nu sunt de fapt facute din argila Yixing; totusi par sa serveasca scopului destul de bine. Ceainicele in stilul Yixing au forme si marimi variate si nu sunt emailate. Interiorul poros al unui ceainic neemailat este uscat de repetatele infuzii cu frunze de ceai, si nu necesita curatare.
Mai intai turnati apa fierbinte din ulcior peste cesti si ceainic. Apoi umpleti doua treimi din ceainic cu frunze si apoi treziti-le la viata turnand apa fiebinte peste ele. Imediat scurgeti apa ca sa pastrati aroma frunzelor. Reumpleti ceainicul cu apa si inlocuiti capacul. Mai turnati apa fiarta peste capacul ceainicului si lasati ceaiul sa se odihneasca cateva minute. (Cineva spunea „cat respirati de patru-cinci ori”) Aceasta infuzie are cea mai puternica aroma. In unele metode se utilizeaza doua seturi de cesti: ceaiul este turnat in prima ceasca si apoi din prima este turnat in a doua. Unii oameni miros aroma din prima ceasca si beau ceaiul din a doua. Asigurati-va ca fiecare ceasca contine infuzie la fel de tare umpland cestile doar pe jumatate la inceput, si apoi terminand in directia opusa (de obicei de la stanga la dreapta, si apoi de la dreapta la stanga)
A doua infuzie dureaza putin mai mult decat prima. Are o aroma mai slaba dar mai multa savoare. Infuziile urmatoare vor fi mai lungi; s-ar putea sa vreti sa adaugati o respiratie la fiecare infuzie. Unele ceaiuri pot avea si patru sau cinci infuzii, sau chiar mai multe. De vreme ce aceasta metoda necesita o cantitate mare de ceai si mai multe cesti micute (de obicei patru), este cel mai bine sa o folositi pentru iubitorii de ceai maroniu. Poate fi ocazia potrivita pentru a va bucura de esenta delicata a ceaiului.

Gaiwan (China & Taiwan)

In China unul dintre cele mai obisnuite moduri de a prepara ceai a fost utilizarea unei cesti acoperite numite gaiwan. Acest aparat simplu consta intr-o ceasca fara urechi din ceramica sau portelan cu capac. In general este folosita pentru ceai verde si maroniu, si desi este utilizata zilnic de populatia chineza si taiwaneza, tinde sa devina o forma de arta.
Puneti frunzele de ceai direct in ceasca si turnati apa firbinte peste ele. Acoperiti ceasca, si dupa ce infuzia este gata folositi capacul pentru a le mentine inauntru in timp ce se serveste ceaiul. Cand ati terminat pastrati frunzele umede pentru a putea pregati multiple infuzii. Doar adaugati apa fierbinte peste frunze tot restul zilei, sau mai adaugati frunze proaspete pentru o aroma mai puternica. Pentru ceaiul verde, turnati apa la 185 de grade Fahrenheit pe langa frunze, nu direct peste ele. Stabiliti taria dorita a ceaiului indepartand capacul. Apoi, cu ceasca si cu ulciorul beti infuzia, utilizand din nou capacul pentru a retine frunzele. Pentru ceaiul maroniu turnati apa abia fiarta (195 – 205 grade Fahrenheit) peste frunze si drenati imediat folosind capacul. Acordati-va un moment pentru a savura aroma ceaiului si apoi reumpleti cu apa si beti infuzia.

Panyaro (Coreea)

Panyaro reprezinta traditia coreeana in prepararea ceaiului. Are multe asemanari cu metoda Gongfu din China, diferentiindu-se in primul rand printr-un nivel inalt de formalizare si cateva adaosuri (in special o ceasca cu ciuciur folosita pentru racirea apei inainte de a o turna peste frunze). Ceainicul si cestile sunt putin mai mari decat cele utilizate in China.

Samovar (Rusia)

In Rusia ceaiul e la fel de omniprezent ca si vodca. Rusii beau ceai in orice moment al zilei, si aproape orice are un samovar. Desi aceasta urna decorativa este o inventie chineza, s-a identificat cu bautul ceaiului in Rusia. Samovarul a fost in mod traditional un recipient mai mare de metal, facut din bronz sau din cupru, cu o teava metalica verticala pe centru. Pentru a prepara ceai se umple recipientul cu apa, apoi se pune carbune in teava si se aprinde. Cand focul este puternic se pune un ceainic deasupra tevii si se amesteca in el o concentratie de ceai. Multi cred ca samovarul este folosit pentru a prepara ceai, cand de fapt el nu foloseste decat la fieberea apei.
Apa este fiarta in samovar si turnata din urna canii in ceainic plin cu ceai (de obicei negru, precum Lapsang Souchong). Ceaiul se prepara tare si se toarna in cesti pe jumatate. Pentru a echilibra taria ceaiului, se mai adauga apa fiarta din samovar. Apoi, asa cum se obisnuieste in Rusia se adauga un indulcitor, fie ca e vorba de o felie de lamaie sau un cub de zahar sau chiar o lingurita de dulceata. Cateodata oamenii tin in gura cubul de zahar sau dulceata atunci cand beau ceai. Oricare ar fi metoda, in timpul ceaiului la rusi nu este in nici un caz loc pentru timiditate.

Ceaiul Britanic de dupa- amiaza (Afternoon tea)

Momentul ceaiului reprezinta un aspect important al vietii britanice de sute de ani. „Taking tea” – „a lua un ceai” este o expresie permanenta in lexiconul britanic, si chiar daca nu ati experimentat-o niciodata, fraza, cu siguranta va evoca imagini cu portelanuri de China si sandvisuri cu castraveti.
In mod traditional, clasele inalte ale societatii servesc un ceai „low” sau „afternoon” adica in jurul orei 4.00 PM, unde poti gasi sandvisuri, biscuiti si prajiturele. Traditia dateaza de la inceputul secolului nouasprezece, cand o zi normala pentru aristocratia engleza avea doua mese, un mic dejun tarziu si o cina tarzie. Din pacate, Anna, Ducesa de Bedford, avea un apetit de asa natura incat adesea se simtea slabita si infometata la pranz. Pentru a se mentine a inceput sa isi invite prietenele la ea la pranz pentru ceai si gustari. Nu dupa mult timp ideea Annei a devenit norma britanica. Astazi ritualul a ramas fidel intentiei sale originale.
Clasele mijlocii si cele de jos servesc un „high” ceai tarziu, la 5.00 sau 6.00. Aceasta este o masa mult mai substantiala – de fapt este chiar cina – care include paine, carne, biscuiti si prajituri. Aparent multi americani au impresia ca „high tea” este masa servita de oamenii din inalta clasa sociala. „Low tea” se serveste pe mese, care in Statele Unite ar fi numite „masute de cafea”. „High tea” se serveste pe masa pentru cina.
Ceaiul negru este cel ales, si conform traditiei, frunzele sunt plasate direct in ceainicul cu apa fiarta. Ceaiul fierbe in continuu, si dupa ce toate cestile sunt umplute se mai adauga pa in ceainic. O alternativa ar fi utilizarea unei bile metalice perforate in care sa fie plasate frunzele pentru imersiunea in apa fierbinte sau a unui ceainic cu infuzor pentru ca ceaiul sa poata fi indepartat la momentul potrivit.
Acestea sunt doar cateva mostre din multele ritualuri practicate in lume pentru prepararea ceaiului. Fiecare dintre aceste tehnici ne aminteste, totusi, ca ceaiul este mult mai terestru decat cred oamenii. Aceste tehnici se regasesc pe tot globul si se reinventeaza intr-o multime de feluri, iar fara aceste ceremonii, s-ar putea sa ne gandim la ceai doar ca la ceva care ne incalzeste sau care ne astampara setea. Ideea este sa combini concretetea ceaiului cu frumusetea metodelor inventive de a-l servi. Facand asa, nu numai ca arati consideratie acestei bauturi stravechi, dar te si iluminezi si poate chiar ii insufletesti pe cei care l-au consumat.