Amintiri din copilarie

In verile copilariei mele paraseam orasul pentru citeva saptamani pentru a merge la bunici.
Ce incantare fara margini cind descalecam de pe cei 1300 cai ai Daciei (atatia credeam eu ca are) direct in bratele bunicii care ne intampina cu miros de sulfina si de placinte poale-n brau.

Casa mica si veche adapostea fotografii de demult, lada de zestre, cotlonul lui Costache, bufetul albastru, raftul cu cartile bunicului  si odaia ,,preutului,,. Asa zicea bunica ca e odaia lui, ca doar popa intra la ajunuri sa trezeasca din amortire vechile icoane cu agheasma improspatata la casa de-alaturi.

Sedeam indelung si priveam la fotografia de nunta a bunicii unde, bunica frumoasa, cu cozi lungi  negre, impletite si stranse la spate, purta voal si un sirag de perle la gat.

- Mama, a avut bunica perle la nunta?

- Ei a avut!! Fotografia e trucata la fotograf! zicea mama si se indeparta la treburi

Prinsa in vraja cartilor unde familii nobile si vechi se razboiau aprig, abia daca o auzeam caci imi placea sa cred ca bunica facuse parte dintr-o astfel de familie ce-i daruisera un sirag de perle la nunta cu capitanul Nicolae - bunicul. Asa credeam eu pe atunci ca tinerelul din fotografie imbracat in soldat era capitan.

Dupa ziua plina de joaca venea seara. Oh ... si ce seri minunate aveam!!! 
Alegam prin gradina plina de fosnet ori sedeam la foc ori in pragul surii infasurata in salul gros al bunicii, caruia ea ii spunea berta,  ascultand tasnitul laptelui in galeata de lemn care se numea cumva si nu-mi aduc aminte.

Si cu ce nerabdare asteptam noi sa mincam rasatura de mamaliga  de pe ceaun dupa ce se fiersese laptele. Un gust minunat care il intalneam numai la tara, ca acasa oricit incerca mama sa imi faca pe plac nu iesea la fel de bun. 
Asezate in jurul mesei rotunde de lemn, pe scaunele asemenea, aduse de bunicul de la stana atacam ceaunul cu linguri de lemn. 

Seara ne prindea pe negandite si indata ce terminam de spalat pe picioare, cu apa statuta in soare toata ziua, o asteptam pe bunica care venea tinand in mina lampa cu picior de lemn vopsita albastru cu hogeag inalt. Indata intrate in casa ne schimbam si citesipatru ingenuncheam in fata vechii icoane a Sf. Nicolae facatorul de minuni, in timp ce dincolo motanul Costache se inchina si el la bunicul lungindu-si labutele din fata, caci el nu dormea decit la picioarele lui.

Si venea noaptea cu sclipiri de stele pe varful hornului, iar noi adormeam.