Parfum de fericire

Verile copilăriei mele ... calde, parfumate şi atât de fericite.

Dimineţile începeau tare devreme, aşa cum încep pe la sate, cu strigătul disperat al cocoşului, în mugetul vacilor şi cu iritarea trezirii din somnul dulce al dimineţii. Mă trezeam totuşi, jinduind la cana cu lapte şi cacao pe care aveam sa o primesc la întoarcere, dar plecam de bunăvoie.

Îmbrăcam rochia albastră şi la îndemnul bunicului ma pieptănam repede, caci eram aşteptată.

- Da hai odată! zicea mormăind bunicul.

Dumana, vacuţa neagră cu stea alba in frunte, care ma lăsa să o ţesăl îndelung seara, aştepta şi ea oprită în drum.

 - Acuma viin!, spuneam eu târşâind papucii de gumă de-a lungul aleii.

Plecam trezită de aerul tare al dimineţii, mergând tacută, îndemnând vaca din spate cu un băţ lung şi priveam. 

Ochii mei rătăceau încântaţi de priveliştea ce mi se înfăţişa: lanuri de grâu înstelate de albăstrele, porumbul cu săbiile lui foşnăitoare, şanţurile verzi înrourate, în care străluceau parfumate floricele roşii, atât de dragi mie. 

Ridicam privirea spre cer şi în zare priveam la semeţele dealuri albastre la poalele carora curgea aprig Siretul.

 Când ajungeam înapoi, casa era deja in fierbere, se treziseră şi verişoarele mele şi bunica ne astepta cu masa.

Primeam cana cu lapte şi felia de paine cu branza şi ieseam în soare rîzând, gata de joaca. 

Curând se auzea vocea bunicii:

- Măi Neculai, vezi ca eu plec la buruiana, ai grija de fete.

Dupa plecarea ei, ştiind ca bunicul işi fumeaza tihnit ţigarile, noi mergeam în gradină şi sub streaşina prelungită a şurii, acolo unde iarna stateau capriţele bunicului, înjghebam o casuţa a noastră, din ţoale, lucruri vechi şi butuci.

Însă din cand în cand pieream, spre groaza bunicii. 

- Unde-i fata asta, măi Neculai? Măi fetelor, voi ştiţi ceva?

Plecam singură, nevăzută ... fie prin mirişti, ori eram în  gradină pe căpiţa de fân sau în mărul sântilesc. :)

- Lasă că vine ea! zicea bunicul zâmbind cu ţigara strâmbată-n colţul gurii.

Apoi venea seara şi se aprindea cerul cu stele, apoi lampa cu picior albastru a bunicii şi intram in casa  înnoptată, unde bunica mai intai aprindea candela dinaintea Sf. facator de minuni Nicolae.

Şi ... au trecut anii, bunicii nu mai sunt, casa a fost modernizata şi nimica nu mai e la locul lui. Totuşi, într-o seara, acolo unde cîndva a fost casuta zgâtiilor (cum ne spunea bunicu), am gasit un fier de calcat cu carbuni, cu care bunica călca ştergarele ... si tot trecutul a înviat. 

Parfumul fericirii ma va duce mereu cu gandul spre copilaria mea fericita, spre clipele magice pe care vi le-am povestit. 
Un parfum care imi aminteste de copilarie este Flower by Kenzo, care mie imi place foarte mult.

Dupa cum o spune si numele sau, este un parfum floral,  in sticlute prelungi, unduite parca de vantul secetos al verii, plin de prospetime si senzualitate.
Este un parfum expresiv reunind arome de paducel salbatic, trandafir bulgaresc, violete de parma,  mosc alb si vanilie.

Aceasta postare se inscrie la rubrica Clubul povestilor parfumate apartinand Mirelei Pete. 
Numele povestii de azi a fost ales de Elly Weiss .