Marea Ducesa Elisabeta a Rusiei

Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna a Rusiei nascuta la 1 noiembrie 1864 a fost o printesa germana ce apartinea Casei de Hesse. 

  S-a casatorit cu Marele Duce Serghei - fratele ultimului tar al Rusiei - la 15 iunie 1884.

Desi nu i s-a cerut la casatorie ea s-a convertit la ortodoxie cu toata inima, devenind si mai iubita atat de familia regala cit si de popor, caruia i se dedica cu toata fiinta sa.

Foarte repede, toata lumea din Moscova se obisnuise sa i se adreseze ca sa o puna in fruntea a diverse actiuni si sa o aleaga ca patroana pentru tot felul de asociatii de binefacere; astfel, inca de la inceputul razboiului cu Japonia, ea era in fruntea marii miscari patriotice la care a participat toata suflarea rusa, pentru a ajuta si ingriji ranitii.

Marea Printesa s-a daruit in intregime acestei munci. Lucra cu pricepere oriunde era nevoie si se ocupa de tot ce putea fi folositor soldatilor rusi, pentru a le reface fortele si a le aduce putina mangaiere.

Intr-o zi, pe 4 februarie 1905, pe cand Printesa mergea spre ateliere, a auzit deodata pe strada zgomotul unei explozii violente. Grabindu-se sa ajunga acolo, a zarit un soldat care acoperea cu mantaua sa militara un trup ciopartit: era al sotului ei. Ingenunchind in zapada, Elisabeta a imbratisat resturile insangerate ale celui care fusese sotul sau.

Incepand din acea zi n-a mai mancat niciodata carne. In aceasta incercare, maretia sufletului Elisabetei a fost pricina de admiratie pentru toti. 

Ea a gasit puterea de a-l cerceta in inchisoare pe asasinul barbatului ei. I s-a deschis usa celulei si a intrat inauntru.

- Cine sunteti dumneavoastra? a intrebat cel inchis.

- Vaduva lui, a raspuns ea. De ce l-ati ucis?

- Nu voiam sa va ucid, a replicat el. V-am vazut de mai multe ori cu el si desi aveam bomba pregatita nu aruncat-o pentru ca erati acolo.

- Si nu v-ati gandit ca ucingandu-l, ma ucideti si pe mine?!

După moartea lui Serghei, Elisabeta purta numai doliu și a devenit vegetariană. În 1909 a renunțat la colecția ei magnifică de bijuterii și și-a vândut posesiunile, chiar și verigheta. A deschis "Manastirea Sf. surori Marta si Maria" și a devenit stareță. 

A deschis un spital, o capelă, o farmacie și un orfelinat. Elisabeta și maicile ei lucrau neobosite pentru săracii și bolnavii din Moscova. Adesea vizita zonele periferice ale Moscovei și a făcut tot ce a putut pentru a atenua suferința celor săraci.

În 1918 Lenin a ordonat ca CEKA s-o aresteze pe Elisabeta. Au exilat-o întâi la Perm, apoi la Ekaterinburg, unde a petrecut câteva zile împreună cu alti membri ai familiei.

În după-amiaza zilei de 17 iulie ofițerul CEKA Petr Startsev și câțiva muncitori bolșevici s-au dus la școala Napolnaya. Au luat prizonierii și i-au anunțat că vor fi transferați în acea noapte la fabrica Siniachikhensky. Au fost duși spre satul Siniachikha. La 18 kilometri de Alapaevsk unde era o mină de fier abandonată cu o groapă adâncă de 20 de metri au oprit. Ofițerul a bătut toți prizonierii înainte să-și arunce victimele în groapă. S-au aruncat grenade de mână și groapa a fost acoperită cu dărâmături.

La scurt timp, Alapaevsk a căzut în mâinile Armatei Albe. La 8 octombrie 1918, Albii au descoperit rămășițele Elizabetei și ale companionilor săi. Rămășițele au fost mutate și în cele din urmă duse la Ierusalim la biserica Maria Magdalena. Elisabeta a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei în 1981 și de Biserica Ortodoxă Rusă în 1992.

Despre ea se spune ca a murit spunand aceste cuvinte: Du Liebe Gott! - Tie, iubite Doamne! 

Este pomenita in calendarul ortodox al Bisericii Ortodoxe Ruse in fiecare an la 18 iulie.

Nestearsa-i fie amintirea!

Sursa foto si text :Wikipedia si Crestinortodox.ro