Aventura la Sinaia - 1 -

Petru Vintilă, poet, nuvelist, romancier, dramaturg, publicist, pictor naiv şi banaţean suigeneris, cultivă umorul sec şi spune bancuri fără poantă. Când ajunge la finalul glumei zice: acum ar trebui sa-ţi spun poanta, dar nu meriţi.

Înzestrat cu aceste calităţi, vine într-o zi la sediul Uniunii şi mă atacă frontal, stând in picioare ca să aibă prestanţă, şi vorbindu-mi în dialect bănăţean, ca să-l pot pricepe mai bine:

- De ce nu vrei, Micule, să scrii şi despre mine o întamplare? O tragi numai cu Mogoşoaia şi cu Fănuş şi cu Sofica Manolescu, care nici măcar nu citeşte ce scrii tu!

... ... ... ... 

- Păi, atunci ce sa-ţi scriu?

- Îţi spun eu una. Vrei?

- Mai întrebi? Da cu poanta ...

- Cu poantă, că daca o las în seama ta ... Aia cu Nicuţă la Sinaia o ştii?

- Nu, sau cel puţin nu cred că o ştiu ...

"Prin 1950, poate mai tarzior cu un an, doi, începe Petru Vintilă, venisem la Sinaia la Casa de creaţie, pe o perioadă mai lungă. Vroiam sa-mi termin cartea. Eram mai tânăr, plin de entuziasm, fericit că stau în sânul naturii şi că-l am vecin de cameră pe Nicuţă Tănase. Tânăr şi el şi cu un succes la domnişoare ... ce nu s-a văzut. La fiecare doua seri făcea o nouă achiziţie şi mi-o prezenta: "da-mi voie sa ţi-o recomand pe noua mea logodnică". Muream de ciudă şi nu înţelegeam cum de reuşea să le aiurească. Mai frumos ca mine nu era, mai deştept ... nu era, mai bancurist nu era,  mai talentat ... ce să vorbim. Avea un singur avantaj. Era mai înalt. Ei şi? ...

În sfarşit într-o seară îl ispitesc pe departe şi aflu secretul. Dacă vrei să ai priză la fluturaşii ăştia, zice Nicuţă ... spune şi tu că te cheamă cum nu te cheamă. Nu înţelegeam prea bine cum devine chestia şi am cerut  amănunte mai clare. Pai uite, de exemplu, eu, pentru roşcata asta de la Haţeg, fire melancolică şi poetesă în secret, cine crezi că sunt? Nicuţă Tănase? Aşi! Sunt Mihai Beniuc, mă, bănăţeanule, maestru, nume de baza în literatura, nu debutant ciocănind la poarta gloriei literare. Ai înţeles? Alege-ţi şi tu un alter ego de calibru greu, găseşte un nume cu rezonanţă. Nu te repezi la Caragiale, ca nu are nici un rost. Găseşti unul cu priză la public, un nume să sune frumos (pe vremea aceea nu exista televiziunea), îi înveţi biografia, titlurile si treci la "atac". "

...

"Ei şi cum îţi spuneam, povăţuit de Nicuţă (apropo, ştii ca e bunic nenorocitul!) mă înfiinţez într-o sâmbătă seara la bar la Cazino.

Bal mare, lume pestriţă, fete berechet, muzică bună, două orchestre, două, cu viori şi acordeoane, cântau cu schimbul, tangouri şi rumbe; dansuri serioase, nu zgîlţâieli de astea moderne. 

...

Ochesc una mai scundă, blondă, bine finisată, cu ochi albaştri, cu fustă de crep, culoarea oului de raţă, bluză cu buline şi volănaşe. Un vis nu alta! O invit la dans, cu plecăciuni, cu maniere, nu ca Fănuş Neagu. Aflu că-i din Tg. Secuiesc, vorbea stricat româneşte, dar ne înţelegeam. Făcusem, vorba lui Traian Iancu, un coup de foudre. Dansam transportaţi de muzica sentimentală, derma lângă derma, când odata il văd pe Nicuţă Tănase că apare în sală,  ne dă târcoale de câteva ori şi, profitând de o scurtă pauză, mă salută cu respect infinit:

- Să trăiţi maestre Zaharia Stancu!

- va urma -

Spicuiri din cartea lui Mircea Micu - Intamplari cu scriitori si alte naluciri