Aventura la Sinaia - 2 -

Continuam cu Aventura la Sinaia  - partea I o gasiti aici

- Va salut Maestre Zaharia Stancu! 
Eu rămân o clipă siderat de salut (pe vremea aceea lucram la Gazeta literară unde Stancu îmi era director), iar blonda, fulgerată de presupusa mea identitate, începu să mă privească cu ochi languroşi. Am acceptat jocul, i-am povestit despre mine (adică mai bine zis despre Zaharia Stancu) cum scrisesem Desculţ şi alte o mie de chestii de senzaţie. Am petrecut 10 zile de vis. Excursii pe munte, nopţi sub clar de lună, versuri şi suspine. Se îndrăgostise turtă şi mă prezenta tuturor prietenilor ei drept autorul celebrului roman. Îmi jucam rolul cu modestie, ajutat din plin de Nicuţă, care mă saluta ori de câte ori avea prilejul cu respect infinit.

Vine şi clipa despărţirii, o duc la gară, îi dau adresa de la redacţie (nu ştiu ce mi-a venit) şi ... adio pentru cine ştie când!

Asta a fost aventura!"

- Ei şi, care-i poanta?

- Păi stau sa ţi-o spun, deşi nu meriţi!

" Trece un an şi într-o zi, fiind la redacţie intră secretara alertată, lividă şi mă invită la Stancu. "Nu ştiu ce s-a întâmplat, zice, dar e foarte furios".

Mă ridic şi traversând câteva coridoare bat la uşa romancierului. Se aude un "intră" de gheaţă şi Stancu mă priveşte încruntat, invitându-mă să iau loc. Zice: "Tovarăşe Vintilă, nu te simţi obosit? Obosit nu te simţi, ca m-am gândit să te trimit undeva la odihnă? Ce zici de Sinaia?"

La început nu am înţeles unde vrea să ajungă şi, mulţumind circumspect, explic că nu mă simt obosit, deoarece de-abia venisem de la Sinaia.

- Da, da, zice, ştiu că ai fost la Sinaia, am aflat adineaori. M-a căutat o domnişoară care a năvălit în biroul meu şi după ce m-a văzut a zis că nu sunt Zaharia Stancu. Zicea că Stancu pe care l-a cunoscut ea la Sinaia era mai scund, mai păros, mai simpatic şi avea ochelari. Ce zici de asta , tovarăşe Petru Vintilă, ce zici? Cine putea fi mai scund, mai păros cu ochelari şi lucrează şi aici? Cine altul decât dumneata? Asta-i substituire de nume şi persoană. Te dau în judecată! Faci cuceriri amoroase în contul meu. Te rog foarte insistent să-ţi dai demisia!

Am întrebat  ce motive să pun în demisie, la care fostul preşedinte al scriitorilor a zis: "Pune din motive de Sinaia, şi-am să înţeleg eu!"

M-am ridicat îndreptându-mă spre uşă şi când să trec pragul îmi zice: "Ascultă tovarăşe Vintilă, de ce m-ai ales tocmai pe mine? De ce n-ai zis că eşti Mihai Beniuc? De ce tocmai pe mine?"

 "Păi, să vedeţi maestre, explic eu, nu puteam zice, fiindcă Mihai Beniuc era ocupat de Nicuţă Tănase şi atunci m-am gândit la un alt scriitor mare şi ..."

Stancu a surâs, s-a gândit o clipă şi mi-a comunicat cu glas rece: "Atunci să te duci la Tg. Secuiesc să-ţi cauţi juna şi să mă scoţi din cauză. Mă scoţi m-ai auzit?"

A doua zi am plecat cu primul tren ...

- Şi, am intrebat eu (M.M.) cum a decurs "dezminţirea"?

- N-a mai fost nevoie. Era şi Nicuţă, tot acolo pe teren, într-o documentare mai lungă. Şi blonda mea se plimba la braţ cu el, aşa că mă schimbase cu Mihai Beniuc. Asta-i poanta.

- Şi demisia?

- Fii serios dragă, da ce crezi că Stancu mi-o primea?

ZAHARIA STANCU (lupul cu ochi de peruzea) 
1902 - 1974

- sfarsit-

Spicuiri din cartea lui Mircea Micu - Intamplari cu scriitori si alte naluciri