Casa Mierii din Paris

La Maison du Miel - Paris - Rue de Vignon nr. 24

Casa Mierii  din Paris are o istorie veche si bogata, fiind cunoscuta in Paris inca inainte de Primul Razboi Mondial. 

Cele peste 40 de varietati de miere satisfac gusturile cele mai pretentioase, produsele provenind din diferite regiuni geografice ale Frantei si nu numai. Astfel, veti gasi alaturi de mierea de tei si varietati surprinzatoare: miere de rododendron, eucalipt, pin, cimbru si chiar de hrisca.

 

Cea mai cautata e mierea de lavanda, al carei parfum si savoare incanta cumparatorii de pretutindeni!

Produsele derivate din miere si alte produse apicole au si ele un mare succes fiind cautate mai ales sapunurile si siropurile parfumate. 

Partea cea mai placuta este ca aveti posibilitatea de a gusta inainte de a alege mierea, magazinul oferind acest avantaj convingator. :)

Daca aveti posibilitatea sa treceti prin Paris, vizitati si Casa Mierii de pe strada Vignon la nr. 24,  in vecinatatea Operei Garnier. 

Cu mult drag, a voastra Melly

La Multi Ani 2013!

Tuturor cititorilor acestui blog, le doresc un an nou fericit, 

plin de bucurii si sanatate, zile senine impreuna cu toti cei dragi.

 La Multi Ani!

Ann Voskamp - O mie de daruri

Cartea este aparuta in limba romana la editura Kerigma si este comercializata si prin internet pe diverse site-uri specializate. Cu o mica reducere o veti gasi aici

 Recenzia aparuta pe site:

"O mie de daruri" te indeamna ca, lasand in urma pustiul mandriei, al fricii si al vointei de a controla, sa te increzi in Dumnezeul care iti umple paharul "de da pe deasupra." Relatand despre cateva dintre momentele in care a inteles ce este harul, Ann Voskamp te invata prin exemplul ei cum sa plangi pierderile in mod biblic, transformand durerea in poem, cum sa alegi in mod constient o viata de multumire in toate lucrurile si cum sa te opresti din alergare si sa Il vezi pe Dumnezeu in clipa prezenta.

Scriitoarea acestei carti are si un site deosebit care merita vizitat:

 http://www.aholyexperience.com

Eu inca nu am citit cartea, dar am vizionat filmuletul si mi-a placut. Cred ca merita citita, respirata indeaproape, caci rindurile ei daruiesc liniste si puterea de a vedea ce e mai frumos in viata.

Sarbatori fericite de Craciun!

 

Sarbatori fericite cu bucurii si liniste in suflet,

 urez tuturor vizitatorilor mei!

CRACIUN FERICIT!

V.I.I. 38 - Cai

 Viata in imagini e o initiativa Costin Comba

Ceasuri de epoca

Participare la concurs

Dragilor, 

M-am inscris la concursul - Cel mai bun blog al lunii martie - (o initativa MWB ) pentru a vedea daca celor ce au placerea de a ma vizita li se pare cit de cit un blog bun! :)

Daca va place acest blog acordati-i un vot!  

Va multumesc!

Plăcuța

Asta înseamnă teama: să fi divizat. Teama divide întotdeauna, iar atunci când ești divizat, devi și nehotărât. Faci un pas către necunoscut, dar celălalt picior rămâne ferm ancorat în trecutul cunoscut, în cimitirul trecutului. Te simți astfel blocat, căci nimeni nu se poate mișca cu un singur picior. Trebuie să îți deschizi ambele aripi dacă dorești să îți iei zborul.

...dar cei cu o viziune limitată sunt temători și nehotărâți.

Cu cât se grăbesc mai tare, cu atât mai lent avansează...

Vorbeam aseară cu cineva despre o mănăstire ascunsă din Bokhara. Gurdijeff a locuit în ea timp de cel puțin 6 ani. El a învățat acolo numeroase tehnici sufite. Una dintre acestea este folosită și astăzi în această mănăstire.

Această tehnică este extrem de frumoasă. Atunci când un discipol nou intră în mănăstire, el primește o plăcuță. Pe o parte a acesteia scrie: “Sunt un om negativ, te rog să nu mă iei în serios” : dacă spun ceva ce nu trebuie, nu e nevoie să iei în serios aceste cuvinte, căci sunt pline de ură, de resentimente, de depresie. Dacă spun ceva nepotrivit la adresa ta, acest lucru se datorează negativității mele, nu ție.

Pe cealaltă parte a plăcuței scrie: “ Sunt un om pozitiv. Sunt plin de iubire și de afecțiune. Te rog să nu mă iei în serios” : dacă îți fac un compliment, nu trebuie să crezi cuvintele mele, căci nu sunt sincere; pur și simplu mă simt într-o stare de exaltare. Ori de câte ori adeptul simte că i se schimbă starea de spirit, el își întoarce plăcuța, astfel încât ceilalți să știe în ce stare se află.

Tehnica pare banală, dar provoacă foarte multe schimbări în ființa adeptului. Orice ar face acesta, nimeni nu îl va lua în serios. Dacă îi insultă pe cei din jur, aceștia râd de el.

Atunci cănd ți-e greață, vomiți. Acest lucru nu este deloc respingător, pur și simplu elimini o otravă interioară. Nu ar trebui să deranjeze pe nimeni. Adepții acelei mănăstiri înțeleg acest proces și îl acceptă. Când diviziunea dispare, discipolul vine la maestru și îi spune: “Acum nu mă simt nici pozitiv, nici negativ. Extremele s-au dizolvat. Am atins starea de unitate.” Abia atunci i se ia plăcuța de pe piept.

De fapt, momentul în care ți se ia plăcuța de pe piept este clipa iluminării.

Text primit de la Pr. Romeo Achivei

Multumesc !!

O minune numita Nectaria

Doamna Maria Oprea este asistent universitar la Sibiu, cu doua doctorate, unul in filologie, iar celalalt in teologie. In urma cu cativa ani, s-a confruntat cu o intamplare miraculoasa, pe care se simte datoare s-o impartaseasca si altora, pentru a-i intari pe oameni in rugaciune si in credinta in Dumnezeu. Sotie de preot si mama a doi copii, cand astepta venirea pe lume a celui de-al treilea prunc, doamna Maria Oprea a aflat ca are o sarcina extrauterina. Medicina are pentru astfel de cazuri un singur "leac" - sacrificarea copilului. Dar desi propria-i viata era pusa in pericol, ea a refuzat operatia, alegand un alt drum: ruga fierbinte catre unul din cei mai puternici sfinti ai timpului in care traim, Sfantul Nectarie, marele facator de minuni din insula Eghina. O decizie aflata permanent sub umbra mortii, dar care s-a transformat in victorie. Victoria credintei in Dumnezeu.
Pruncul nedorit- Doamna Maria Oprea, ati trecut, in urma cu cativa ani, printr-o experienta la limita. Eu as vrea sa dam putin firul timpului inapoi si sa incepem cu imprejurarile care au determinat, de fapt, tot ceea ce a urmat. 
- Cand am ramas insarcinata cu cea de a treia fetita, am avut niste incercari cumplite. Stiti cum e... La primul copil, toata lumea este bucuroasa: tatii, socrii, rudele... La al doilea, se mai stramba putin din nas. La al treilea, deja intervin toti: "Ai grija ce faci, ai luat-o razna!" sau: "Mai opreste-te!". Mie nu mi-a fost teama de reactia celor din jur. Am fost insa foarte surprinsa de reactia mea. Am o profesie care necesita multa munca si, intrand intr-o cariera universitara, inainte de a ma casatori, voiam sa-mi finalizez macar studiile doctorale. Cand a aparut al treilea copil, eu nu aveam nici un ajutor. Sotul meu e preot, parintii mei lucreaza amandoi, iar socrii sunt decedati. Am doua surori, dar nu ma puteau ajuta, pentru ca sunt maicute in manastire. In plus, eram intr-o parohie de tara si aveam multa treaba pe langa casa.

Maria Oprea

 Cand am aflat ca sunt insarcinata a treia oara, la doi ani dupa ce nascusem al doilea copil, s-a nascut in sufletul meu o stare pe care o regret si acum: ganduri de intristare, deprimare... Ma gandeam: ce voi face? Cand voi mai finaliza doctoratul? Eram convinsa ca voi plati penalizari. Asa a si fost pana la urma, am platit penalizari de prelungire. M-am convins atunci ca gandul pe care-l ai in momentul zamislirii unui copil poate influenta sarcina in mod negativ. Daca nu ti-l doresti, daca nu esti dispusa cu toata inima sa primesti viata pe care o trimite Dumnezeu in pantecele tau, vei avea probleme. 
Un verdict sumbru Pe langa tulburarea sufleteasca, mie imi era insa si foarte rau, un rau general - nu mai puteam manca aproape nimic. Imi era atat de rau, incat m-am alarmat. Am venit in Sibiu, la un doctor de la Policlinica Esculap. De cum am intrat si mi-a facut un consult, el mi-a spus: "Ceva nu este in regula. Haideti sa va vad si la ecograf!". S-a uitat, s-a uitat, o jumatate de ora a tot insistat, ca sa vada ceva. Nimic! Nici o urma de viata in uter! Sarcina era extrauterina, fixata pe una dintre trompe. Cand a fost convins de diagnostic, doctorul l-a chemat pe sotul meu si a spus: "Sa stiti ca nu este de gluma! Doamna este la capatul a doua luni de sarcina extrauterina. Una din trompe risca sa explodeze, iar dansa sa ajunga in stare de soc la spital si chiar sa moara. Alegeti dumneavoastra ce este de facut. Eu sunt dispus s-o operez chiar maine dimineata, cu mainile mele. Uite, va fac o programare la ora 8". Eu stiam ce inseamna un avort. Fiind si doctoranda la teologie morala, participand la tot felul de seminarii de bioetica, stiam, totusi, ca este si un chiuretaj scuzabil, cumva, de care mama n-ar fi extrem de vinovata. Inca nu ma lamurisem cam ce reactie ar trebui sa am: sa merg pana in panzele albe si sa spun: "Nu, duc sarcina mai departe, orice s-ar intampla", sau sa accept interventia chirurgicala, sub pretextul ca "Doamne, n-am avut incotro!". Medicul m-a luat prea repede, prea pe nepregatite. Invatam teorie foarte bine la facultate, dar in momentul acela, efectiv am simtit ca clachez. Si mi-a trebuit timp de gandire. N-am putut sa-i spun doctorului nici da, nici nu, asa ca nu am ramas la spital cum ne-a recomandat el, ci ne-am intors acasa.
- Dar dincolo de argumente teologice, dumneavoastra ce va spunea inima? 
- A fost o lupta in sufletul meu. Ma gandeam: "Aici, Dumnezeu imi pune credinta la incercare. Trebuie sa fac ceva, efectiv, sa ma pocaiesc de gandurile negre pe care le-am avut, la inceput, cand am aflat ca sunt iarasi insarcinata, sa-mi para rau de ele, sa merg pana la capat". M-am gandit si ca daca Dumnezeu va ingadui sa mor, atunci asa sa fie! Stiam si faptul ca daca mori, dandu-ti viata pentru o alta viata, practic, asta este mucenicie. Desi lumea o considera pe mama care face acest lucru o nebuna sau o inconstienta: cum sa-si lase alti copii orfani si sa moara pentru un copil care n-are nici o sansa sa supravietuiasca?
- Nu va gandeati ca n-aveati nici o sansa, ca veti muri daca nu avortati? 
- M-am gandit, am mai avut incercari in gand, dar credinta surorilor mele, care sunt calugarite, a parintilor mei, a duhovnicilor, a celor din jur, si mica mea credinta m-au sustinut sa merg pana la capat.

D-na Maria Oprea impreuna cu familia

A contribuit mult si sfatul pe care mi-l daduse mai demult duhovnicul meu, parintele Lavrentie de la Frasinei, inainte de a pleca din lumea aceasta. Pur si simplu, fara nici o legatura cu ceea ce-i spuneam, ma apuca asa, dintr-o data, de mana, si-mi zicea: "Marie, draga, ai grija, sa nu faci niciodata avort! Ai inteles? Mai, tata, mai, ai inteles? Niciodata sa nu faci avort!". Era de neinteles de ce facea asta si ii spuneam: "Parinte, dar eu stiu lucrurile astea. Eu stiu ca nu este bine si n-am sa fac niciodata avort. Douazeci de copii de-oi avea, nu o sa fac avort". "Mai, tata, tine minte ce-ti spun eu: ai grija, sa nu faci!". La urmatoarea intalnire repeta din nou. Eram foarte mirata de acest sfat al parintelui, pe care mi l-a dat pana la ultima spovedanie, pana la internarea dansului la Bucuresti, in stare critica. Eu cred ca el a avut un dar de la Dumnezeu si a prevazut ce-o sa mi se intample. Atat de bine mi s-a imprimat sfatul lui, incat in momentul in care a trebuit sa aleg, am ales sarcina. Nu teoria pe care am acumulat-o la seminariile de morala m-a influentat, nu ea mi-a rasunat in cap, ci sfatul parintelui: "Ai grija, sa nu faci avort!". Si poate imi va mai rasuna in minte. Nu se stie pentru ce momente care ma asteapta in viitor mi-au fost adresate acele indemnuri. 
Minunea 
- Cand ati luat decizia sa mergeti pana la capat? 
- Imediat dupa ce am citit Acatistul Sfantului Nectarie. Trebuie sa va spun ca in momentul in care eu treceam prin toate aceste intamplari, sora mea cea mica se pregatea sa fie calugarita. Ea a fost linistita cand a auzit ca am o sarcina extrauterina si imi spunea mereu sa fiu pe pace, ca acel copil se va naste cu bine prin rugaciunile Sfantului Nectarie.

Ea stia ce putere are acest sfant si in momentul calugaririi si-a pus in suflet o singura dorinta - ca pruncul meu sa traiasca si sa se nasca normal. Si se spune ca in acele clipe, orice iti doresti se implineste... Ajunsa acasa dupa ce aflasem diagnosticul, am inceput sa citesc cu lacrimi Acatistul Sfantului Nectarie. El ma mai ajutase o data, la cea de a doua nastere, si nadajduiam sa o faca si acum. Nu am avut trairi mistice, cum povestesc unii, sau aratari cum au pelerinii de la Maglavit sau Fatima. Nu! Am simtit doar o pace, o linistire a gandurilor, o impacare cu Dumnezeu si chiar o bucurie, o bucurie foarte mare si o asteptare luminoasa, nu cu ganduri de spaima: "Vai de mine, ce voi face daca va fi handicapat?", sau: "Sa vezi ca o sa moara, n-o sa tin sarcina!". Apoi a venit minunea. Intr-o zi, am simtit exact cum simte o mama prima miscare in pantec a copilului ei. Am simtit un fel de lovitura usoara si lina, un fel de zvacnet, de saritura lina. O senzatie extraordinara. Nu am de unde sa stiu exact, dar e clar ca atunci pruncul a revenit acolo unde ii era locul, de pe trompa in uter.

Avand experienta de la celelalte doua sarcini, si stiind cum misca un copil, m-am mirat ca acesta a miscat la doar doua luni. Practic, prima miscare n-a fost la trei luni jumate, ci la doua, atunci, in timpul citirii acatistului. Din punct de vedere medical, e imposibil. Dar din punct de vedere crestinesc, ce sa zic? Totul e posibil! Dupa ce m-am rugat si m-am linistit, am ales sa merg la un doctor reputat. Eu eram cu inima in dinti! Imi batea mai tare ca niciodata. Doctorul a inceput sa ma examineze atent si, de la ecograf, ii dicta asistentei: "Sarcina absolut normala, copilul este la locul lui, nu este nici un pericol". Pot sa spun ca pana in momentul de fata nu am mai avut asemenea momente de bucurie, in intreaga mea viata. A fost chiar mai mare decat in momentul nasterii. Dupa aceea, sarcina a decurs mai bine. M-am rugat zilnic. Imi amintesc, ca acum, ca atunci cand citeam acatistul, la fiecare "Bucura-te, Sfinte Nectarie", copilasul dadea ori din manuta, ori din piciorus, efectiv, lovea usurel in burta, la fiecare "Bucura-te"! Mi-am dat atunci seama ca nu am de ce sa ma tem. Chiar daca se va naste cu probleme de sanatate, Sfantul Nectarie il va avea in ocrotirea lui.
Nectaria La ora 10 dimineata, cand m-au apucat durerile foarte mari pe care simteam ca nu le mai pot suporta, mi-am sunat din nou surorile din manastire si le-am zis: "Acuma incepeti Acatistul Sfantului Nectarie, ca nu mai pot! Cand terminati acatistul, sa-mi dati un bip!". Aveam telefonul in halatul cu care am nascut, si la 10.30, in momentul in care Nectaria a iesit, atunci a vibrat mobilul in buzunarul halatului.

Nectaria, Daria si Anastasia

Efectiv, cat s-au rugat ele, o jumatate de ora, atat a durat si nasterea. M-am simtit atunci o privilegiata a cerului. Nasterea a decurs extraordinar, desi doctorul mi-a spus ca o sa dureze cam 8-10 ore, pentru ca nu eram absolut deloc pregatita, colul era inchis, membranele nu erau rupte, nu am avut semne ca as naste. Chemat de urgenta, doctorul nici n-a apucat sa stea efectiv la nastere, a ajuns doar cand m-a cusut, spre sfarsit.
- Si cum e acum fetita? 
- Cum sa fie? Mai dulce decat nectarul. Este frumoasa, cuminte, sensibila. Parca ii seamana Sfantului Nectarie. L-a indragit de mica. Primul cuvant pe care l-a spus n-a fost "mama", ci "tata", batand asa, des, cu degetelul pe icoana Sfantului Nectarie, pe care o avea la patut. In fiecare dimineata, atunci cand apare soarele si Dumnezeu ne daruieste o noua zi, imi dau seama ca acest copil exista numai din dragostea lui Dumnezeu si din mila sfintilor. Fiecare zi din viata ei este o minune pentru care Ii multumesc din toata inima!

O femeie cu un destin aparte

Cunoaste-o pe Aimee Mullins – superfemeia aleasa ambasador L’Oreal!

L’Oreal are un nou ambasador international, de anul acesta. Mda, nimic nou, veti spune. Ne-am obisnuit ca brand-ul frantuzesc sa isi imbogateasca constant galeria de vedete frumoase. Numai ca Aimee Mullins nu este doar o vedeta frumoasa. Este o SUPERFEMEIE!

Parcursul ei uluitor incepe chiar de la nastere, pentru ca vine pe lume cu o anomalie oribila numita hemimelie fibulara. Pe intelesul tuturor, Aimee s-a nascut fara osul peroneu la ambele picioare. La varsta de un an, picioarele i-au fost amputate de sub genunchi. Intr-un an de zile a invatat sa mearga cu proteze si s-a integrat perfect printre copiii de varsta ei.

Pe langa faptul ca este o femeie extrem de inteligenta care a avut rezultate remarcabile in perioada studiilor, Aimee este si o atleta desavarsita care a obtinut multe victorii alergand pe o pereche de proteze din fibra de carbon. Aceste proteze au fost proiectate sa imite picioarele din spate ale ghepardului!!!

Nu-i asa ca suna stiintifico-fantastic? Si totusi, cu o vointa de nestavilit, Aimee a reusit sa devina si manechin, si public speaker, si un model de forta si caracter pentru un intreg mapamond.

Ceea ce este minunat este ca ea nu se considera o persoana handicapata. Este sigura pe ea, increzatoare, optimista si merita pe deplin sa fie una dintre femeile care ne spun “Pentru ca meriti!”, in numele brand-ului L’Oreal.

Dragoste de pisica

Multumesc Rose!

Chemarea zapezii