Balada lavandei (2)

                                        

                                                                            Abaţia din Senanque

După această scurtă escapadă la munte, şerpuirile drumului coboară către Souspierre şi biserica sa lombardă din secolul al XVII-lea. În apropiere se află o distilerie, cu acoperişuri metalice şi coşuri ce urcă spre cer. Două mari cuve aşteaptă lavanda, a cărei distilare parfumează întreaga vale.

Poël-Laval, denumire cu origine celtică, este înconjurat de dealuri şi de contraforţi muntoşi, împăduriţi. Este considerat „cel mai frumos sat din Franţa”, iar istoria lui se confundă cu cea a Ordinului Ospitalierilor Sfântului Ioan de la Ierusalim. După un tur al locului, călătorul trebuie să se aventureze în labirintul de străduţe, de pasaje ascunse, acoperite, cu scări ce au trepte inegale, măcar pentru a urma o altă legendă locală ce afirmă că „există întotdeauna o rază de soare la Poël-Laval”.

Pentru cei care iubesc monumentele vechi, satul este o încântare, de la Marele Portal la masivul donjon din secolul al XII-lea, care are deasupra, se pare, cel mai mare columbar din Provence. „Muzeul Protestantismului” din Dauphiné este unul dintre cele două vechi temple ce au supravieţuit revocării Edictului din Nantes, din 1685, mărturie a luptelor îndelungate între catolici şi protestanţi, care au îndreptat paşii multora dintre cei din urmă către Germania şi Elveţia. O organizaţie, intitulată „Pe urmele hughenoţilor”, doreşte să transforme în drum naţional calea de la Poël-Laval la Bad Karlshafen, aflat la 1.400 de kilometri.

Viticultori din tată în fiu

                           Bulevardul Mirabeau din Aix-en-Provence, cu sute de platani

În jurul zilei de 14 iulie, soarele îşi aruncă razele fierbinţi peste câmpurile de lavandă în floare, ajunsă la maturitate. Dacă nu începe furtuna, începe recoltarea ei. La Roche-Saint-Secret-Beconne, la sud de Dieulefit, trei-patru oameni prepară distileria cooperativei de folosire a materialului agricol. Aceasta regrupează 20 de cultivatori de lavandă independenţi. Distileriile sunt construite uneori la marginea drumului, adesea într-o vale şi aproape întotdeauna lângă o apă. Cea din Roche-Saint-Secret-Beconne se află chiar în inima satului, la doi paşi de Biserica Saint-Etiénne, un edificiu romanic, şi în faţa cârciumii locale deasupra căreia se întinde umbra unui castan impozant.

Printre cei mai valoroşi cultivatori, Bruno, care este şi apicultor, şi viticultor, rămâne la Castelul Alençon, o fermă mare fortificată, în curs de renovare. El propune şi un vin „appellation controlée”, rebotezat „Coteau de Grignan les Adhémar”, de către Henri Bour, în 1964. Bour este unul dintre cei patru muşchetari care au lansat „AOC Coteaux du Tricastin”, devenit astăzi “Grignan-les-Adhémar”. Fiul său, Henri, a preluat domeniul şi prezidează destinele „Appellation” din 1996, cu soiurile syrah şi cinsault, pentru vinuri roşii, şi grenache alb, roussane pentru vinurile albe. Domeniul produce acum în jur de 3.000 de hectolitri într-un an.

O altă specialitate a zonei este apicultura. Mierea este elaborată din diferite esenţe: lavandă, rozmarin, toate florile şi acacia.

Din sat în sat, în ţinutul romantic Grignan

                                                           Dignes-les-Bains

Între Dieulefit şi Grignan, printre vii şi lavandă, drumul face o haltă într-un sat pitoresc, cu 1.500 de locuitori, Taulignan. Este un burg medival, mândru de cele 11 turnuri rămase din 14 pe care le avea odinioară incinta fortificată. Satul a avut ora lui de glorie în secolul al XIX-lea datorită industriei mătăsii, amintită acum de un atelier-muzeu.

De aici se ajunge la Salles-sous-Bois, un burg cu străzi înguste ce înconjoară capela Sainte-Madeleine şi pe care câteva frontoane de case anunţă construirea lor înainte de secolul al XVIII-lea. Din acest sat pierdut în plantaţiile de lavandă pleacă numerose drumuri forestiere, printre care şi o veche cale celtică.

Castelul de la Grignan, o veche fortăreaţă medievală devenită palat renascentist, este o curioasă combinaţie arhitecturală, rezultatul a zece secole de reconstrucţii. Istoria lui se confundă cu cea a satului şi a locuitorilor lui succesivi. Castelul, cocoţat pe un deal, cu micul sat medieval la picioarele lui, cu numeroasele curiozităţi arhitecturale, domină panorama câmpiei Rhônului, care, începând din mai, este colorată în albastrul culturilor de lavandă fără sfârşit.

Dar adevărata regină a Grignan-ului este cea a literaturii. „Bas bleu avant la lettre”, Doamna Marie de Rabutin-Chantal, marchiză de Sevigné (1626-1696), celebra epistolieră, domneşte ca stăpână necontestată a locului.

În 2010, la Grignan a avut loc o premieră: o piaţă nocturnă de lavandă, având ca punct culminant prezentarea producţiei din acel an a apei de lavandă.

 

 Catedrala din Uzes

(articol primit pe mail)