Balada lavandei (4)

Popasuri de munte

                                                          Biserica de la Moustier

Baronnies, un teritoriu ce face parte din Pre-Alpii de Sud, se află chiar în inima Drumurilor Lavandei. Îşi desfăşoară relieful pe jumătate muntos, în departamentele Drôme, Hautes-Alpes şi mai puţin în Alpes-de-Haute-Provence şi Vaucluse.

Un drum comunal, pornind din câmpia Rosans, duce la Abaţia „Notre-Dame-de Misericorde”, în locul numit Raton, în mijlocul marnelor, aceste curioase formaţii geologice datând din jurasic, vălurite, goale şi având mici ridicături de pământ gri-negru.

Fondată în 1991, comunitatea monahală benedictină este instalată în clădirile unei vechi ferme cu o arhitectură frumoasă, unde, pe lângă fabricarea ostiilor şi legarea cărţilor religioase, se produc artizanal miere, dulceţuri, fructe confiate, renunţându-se, din păcate, la cultura lavandei. Pe înălţimile vecine cu Rosans, un cultivator rezistă. Secretul „Rivierei sale de arome” este şi tehnic, şi filosofic. „Respectându-i ritmul şi darurile, planta ne dă ce are mai bun”. El extrage uleiuri esenţiale pure şi naturale şi creează apă de flori fie din lavandă, fie din plante sălbatice.

                                                         Ferma St Michel din Drome

În localitatea Saint-André-de Rosansse află ruinele unei parohii milenare, un edificiu de artă provensală, incendiat în 1574 în timpul luptelor religioase, datând din secolul al X-lea, creat de Ordinul de la Cluny. Străzile înguste, cu case cu porticuri boltite şi un han cu farmecul vremurilor de odinioară atrag vizitatorii mai ales în al doilea weekend al lunii august, când are loc „Sărbătoarea Lavandei”.

Urmând cursul râului Eygues şi apoi pe cel al Armalauze, printre masive stâncoase şi golaşe, prin trecători sălbatice şi văi înguste, Drumurile Lavandei se îndreaptă către Orpierre, un sat abandonat, distrus în întregime în cel de al Doilea Război Mondial, cu excepţia bisericii şi primăriei, care au fost restaurate. O inscripţie se adresează trecătorului: „Trecând pe aici, aminteşte-ţi că Saint-Cyrice a fost un mic şi frumos sat”.

O călătorie în vremea diligenţelor

                          Câmpurile de floarea-soarelui se amestecă cu cele de levănţică

În centrul triunghiului format de văile Durance, Buech şi Jabron, în mijlocul unui peisaj muntos prin care curg râurile, iau naştere Drumurile Lavandei, departe către est, la Gap, la limita Parcului Naţional Ecrins.

Gap este un oraş cu influenţe mediteraneene, cunoscut de ciclişti şi de mecanici din timpul câtorva manifestări importante, cum ar fi Turul Franţei sau Raliul Monte Carlo. De la catedrala „Notre-Dame-de-l’Assomption” la biserica Cordelierilor, trecând pe la Primărie, centrul istoric se dovedeşte interesant. Iar vârful Charence, care domină oraşul, este impresionant şi oferă o panoramă extraordinară. La poalele lui se întinde domeniul Charence, de 220 de hectare, cu un castel din secolul al XVI-lea şi un lac aflat deasupra oraşului. Dintr-o grădină „à la francaise”, cu o colecţie de peste 600 de varietăţi de trandafiri, la o grădină „à l’anglaise” cu mii de plante sălbatice, domeniul a devenit „Conservatorul Botanic Naţional Alpin”, un paradis al botaniştilor.

Vechea Orpierre (Valea de piatră) este o cetate medievală fortificată, la poalele impozantelor faleze verticale din Hautes-Alpes. În ultimii ani a devenit un loc de întâlnire internaţional al alpiniştilor, foarte la modă şi animat de terasele cafenelelor, în timp ce vechile străduţe ce se întretaie, pasajele acoperite, scările secrete dau un farmec special oraşului, ca o călătorie ciudată în vremea diligenţelor.

             În curtea Papilor de la Avignon, locul unde se desfăşoară Festivalul de Teatru.

Şi dacă Orpierre cu miile sale de plante oferă prilejul de a întâlni lavanda sălbatică, la Saint-Avon, un cătun din apropiere, apicultorii oferă mierea de lavandă, obţinuă prin deplasarea stupilor, în fiecare vară, în Alpes-des-Hautes-Provence.

De la Orpierre, pe un drum local, se urcă spre Laborel, în ţara „lavandei fine”, reputată pentru unul dintre cele mai frumoase drumuri ale plantei albastre.

Aflată în Vaucluse, în ţinutul chiparoşilor, al măslinilor, al greierilor şi al mistralului, localitatea Valson-la-Romaineeste „cel mai mare sit arheologic al Franţei”. În secolul al II-lea, Vasio ocupa cam 70 de hectare şi număra aproximativ 5.000 de locuitori. În secolul al XXI-lea, ea se întinde pe 2.700 de hectare, între care cele antice, în care săpăturile arheologice au descoperit cartiere de artizani şi de negustori, un teatru, terme publice. Dar piesa majoră a ansamblului antic este podul galo-roman din secolul I, clasat monument istoric în 1840. Un burg medieval fortificat, construit pe un promontoriu stâncos, cu un castel feudal, o catedrală romanică, vechi străzi în pantă, cu portice, unele adevărate opere de artă, încântă vizitatorul.

Urmând cursul râului Ouveze, care curge printre vii şi câmpuri de lavandă, treci pe lângă Saint-André-Entrechaux, o citadelă medievală cu o încântătoare capelă merovingiană din secolul al IX-lea, cea mai veche după câte se spune, şi ajungi în satul medieval Mollans-sur-Ouveze, apărat de un impresionant donjon, şi apoi la Pierrelongue, vechea poartă a Baronnies, a cărui capelă, Saint-Brice, construită pe o stâncă, domină valea. Este una dintre rarele biserici din sudul Franţei al căror patron poartă un nume celtic.

Treptat, măslinii şi viile dispar şi în mijlocul colinelor înverzite se deschide regatul teiului, a cărui capitală istorică este Buis-les-Baronnies, o comună mică. Este o zonă invadată de plante aromatice şi medicinale, cu o tradiţie veche de două secole, pe care o povesteşte „Casa Plantelor Aromatice”, punând accentul pe cultivarea lor, distilarea şi multiplele întrebuinţări ale teiului şi lavandei.

Primii tei au fost plantaţi aici la începutul secolului al XIX-lea, pentru a suplini sericicultura, ce începuse să decadă, şi dispariţia garanţei, o plantă folosită pentru a vopsi în roşu ţesăturile. Vechiul târg din comună datează din 1808. În prima miercuri a lunii iulie, recoltatorii de tei se instalau aici cu sacii lor plini de frunze, care erau cântăriţi cu o veche balanţă romană. ”Trăiască întotdeauna teiul în Baronnies” este formula adresată fiecărui membru al „Confreriei Cavalerilor Teiului” din zonă. Şi totuşi, astăzi, aproape nimeni nu mai culege flori de tei. Doar bătrânii, aşezaţi sub tei, mai spun vechea poveste.

                                              La Isle-sur Sorgue între vechi mori

Drumurile Lavandei îşi urmează cursul către est pentru a ajunge la Drôme, în Provence, învăluit în parfumul lavandei.

Séderon, aflat la o altitudine de 810 metri, este un burg modest, cu aer medieval, clădit între două faleze de stânci. El face trecerea între Dauphiné şi Provence. Totul aici pare calm, câmpurile de lavandă din solul arid îşi dispută parfumul cu cel al teilor. În împrejurimi, Mevouillion, un sat ce poartă numele uneia dintre familiile ce au stăpânit mult timp Baronnies. Aici, lavanda este folosită pentru a umple mici perne şi săculeţe, oferite la nunţi, şi devansând mai modernul aruncat al boabelor de orez.

Depăşind uimitoare formaţiuni geologice, descoperi o oază în inima munţilor, ridicată pe promontoriul stâncos, Montbrun-les-Bains. Este un burg etajat, cu alură medievală, protejat de o clopotniţă cu ceas din secolul al XIII-lea. Un turn de apărare masiv cu creneluri. În zilele noastre aici se află o reputată staţiune termală, cunoscută încă din secolul al XIX-lea, mai ales pentru apele sale sulfuroase.

Meşteşugurile lavandei şi ale altor plante aromatice şi medicinale au aici o tradiţie şi sunt reprezentate în principal de două întreprinderi în care lucrează peste 100 de persoane. Una este specializată în vânzarea en gros de ierburi, cealaltă, în negoţul uleiurilor esenţale, printre care şi uleiurile de mentă folosite mai ales în fabricarea chewing-gum-ului.

(articol primit pe mail)