Balada lavandei (5)

Avignon, oraşul Papilor

„Pe podul de la Avignon/ Dansăm, dansăm/ Pe podul de la Avignon...”. Un cântecel din secolul al XV-lea pentru un pod din secolul al XII-lea ale cărui 18 arcuri, din 22, au fost distruse de inundaţiile din secolul al XVII-lea. Podul lega odinioară cele două maluri ale Rhônului, fluviul care a fost frontiera naturală şi politică între statul pontifical şi regatul Franţei. O îndrăzneaţă construcţie, cu o lungime de 915 metri. Altădată, pe acest pod, se dansa în sunetul fluierelor şi al tamburinelor, evocându-se meseriile vremii: grădinăritul, croitoria, viticultura, şi cultivarea lavandei.

În curtea Papilor de la Avignon, locul unde se desfăşoară Festivalul de Teatru

Nouă Papi, dintre care doi schismatici, numiţi de unii „antipapi”, au făcut din Avignon, în secolul al XIV-lea, „capitala europeană a creştinătăţii”, consacrată imediat drept „capitala Occidentului medieval”. Convinşi de prezenţa lor eternă în acest loc, Papii au construit imensul palat, considerat în epocă ”cel mai mare palat gotic”. O fortăreaţă formată de fapt din două palate unite între ele, cu o „curte de onoare” înconjurată de ziduri, devenită astăzi teatrul uneia dintre cele mai importante manifestări internaţionale ale spectacolului contemporan. Fondată în 1947 de Jean Vilar, „Săptămâna artei dramatice” a devenit „Festivalul de la Avignon”. În luna iulie, spectacolele de aici atrag peste o jumătate de milion de persoane, iar festivalul „off” invadează şi cel mai mic spaţiu al cetăţii medievale, simple debarale devenind scene închiriate de peste 700 de trupe.

Situat la confluenţa Rhônului şi a râului Durance, Avignon, prefectura departamentului Vaucluse, are o populaţie de 100.000 de locuitori, dintre care 12.000 trăiesc în spatele celor 4.330 de metri de fortificaţii cu 39 de turnuri, înscrise în Patrimoniul Umanităţii.

Între vechile mori şi case de ţară

                            În luna august Isle sur Sorgue devine capitala antichităţilor

Vara avignoneză este deosebit de călduroasă la porţile occidentale ale Provence-ului şi ale Drumurilor Lavandei, care se desfăşoară pornind de aici către Carpentras.

Capitala comitatului Venaissin, Carpentras se află la porţile climatului mediteranean. Un oraş în formă de inimă, ale cărui fortificaţii, „mai frumoase decât cele de la Avignon”, după părerea lui Prosper Merimée, au fost distruse în secolul al XIX-lea.

Pe unul dintre pilonii exteriori ai catedralei Saint-Siffrein, un model de arhitectură gotică meridională, sunt gravate, oficial, trei cuvinte: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

Imaginea pe care trecătorul o reţine trecând prin Carpentras, în afara unui veritabil patimoniu arhitectural, bogat şi eteroclit, este cea de bucurie de a trăi, de atmosferă cosmopolită. La târgul de vineri se amestecă aromele, savorile şi culorile care invadează pieţele din centrul oraşului şi străzile înguste din jurul lor. „Iată pentu o sută de franci plante medicinale/, Puţin şofran şi un kilogram de smochine/ Vreţi, nu-i aşa, un frumos platou cu piersici/ Sau caise?/... Vreţi, nu-i aşa, un buchet de lavandă?”, cânta Gilbert Bécaud în 1957.

La Venasque, măslinul, caisul, piersicul... şi mai ales cireşul mediteranean ocupă spaţiul agricol. Venasque are propriul său „diamant”, cireaşa, aşa cum Nyons are „perla sa neagră”, măslina, sau Saint-Paul-Trois-Chateau, „diamantul negru”, trufa.

Plecând din Venasque pe un drum sinuos, de-a lungul Parcului Natural Regional din Luberon, regăseşti lavanda în câmpuri ce se înfioară sub briza uşoară. O vezi pe marginea drumurilor, în văile singuratice, cum ar fi cea în care se ascunde, de nouă secole, Abaţia romanică „Notre-Dame de Senanque”, pe care o înconjoară vesel cu o aureolă albastră. Pentru călugării cistercieni, viaţa se sprijinea pe trei piloni: liturghia, lectura Bibliei şi munca, după regulile Sfântului Benoit. Aceasta din urmă consta în mare măsură în cultivarea şi recoltarea lavandei, propunând vizitatorilor un ulei esenţial cu parfum de sfinţenie.