joi, 29 septembrie 2011

101 ani de la nasterea parintelui Arsenie Boca

In ziua de 29 septembrie 1910 se nastea in satul Vata de Sus cel ce avea sa fie parintele Arsenie Boca. 

Sufletul sau plin de lumina avea sa deschida calea spre desavarsire multor generatii. 
Atata har a pus Dumnezeu in el si ne-a invrednicit pe noi, poporul roman, sa il primim in dar.

Pentru mine, ca si pentru altii, intalnirea cu parintele Arsenie a fost providentiala, marcand inceputul intoarcerii mele la Hristos. 
Mi-ar fi placut sa-l cunosc personal, dar l-am cunoscut poate mai bine prin cartile sale.
Fara el toti cei care il cunoastem am fi fost mai tristi, mai saraci! Acolo unde el este sunt sigur ca vegheaza asupra noastra si se roaga pentru noi! Nestearsa-i fie amintirea!

Din zicerile lui:
      •Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.
Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.
Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.
Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.
Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.
Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.
Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.
Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.
Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.
Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.
Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.
Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.
Iubirea trupeascã de sine si plinã de trufie numai dragostea aprinsã a lui Dumnezeu o poate scoate si desãvârsit s-o facã scrum, prin umilintele cu care o arde.
Cea mai primejdioasã este mândria sfântului, de aceea sfintii adevãrati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pãcãtosi.
Pocãinta trebuie sã fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului si a sãnãtãtii întregi.
Fratilor, ascultati de Bisericã, fiindcã cei ce ascultã de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu ascultã.
Toatã lumea este a ta când ai renuntat la ea. Atunci esti mai tare ca ea si te ascultã.
Dacã tot trebuie sã suferim, mãcar sã nu suferim zadarnic.
Toate darurile închise in destinul nostru sunt ingrãdite in suferinte, si numai la atâtea daruri ajungem prin câtã suferintã putem rãzbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtã amãrãciune putem bea în locul celor ce vrem sã-i mângâiem. Atât de puternicã e mila si adevãrul in noi, câtã vãpaie de urã înfruntãm bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni.
Suferinta acceptatã, smeritã, face din Lazãrii acestei lumi un Lazãr din sânul lui Avraam încã din lumea aceasta.
Sã nu uitãm ca una e lupta si suferinta omului mãrturisit si alta e saferinta omului nemãrturisit.
Suferinta si iubirea se cresc in progresie una pe alta.
Cunostinta cea din pãtanie sau învãtãturile din durere singura Cale care poate învãta ceva pe oameni.
Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cãtre oameni mai grei sau mai vicleni la minte.
Nu uita ca Iisus a fericit pe sãraci, pe Lazãri si pe smeriti.
Sunt multe chipuri de a intra in Împãrãtia lui Dumnezeu, dar numai o singurã usã: Iisus.
Iisus doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei in Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles ca in jurul unui om linistit (din cauza rãdãcinilor lui in cer) se face liniste pe pãmânt.
Pãcãtosii au un prieten, pe Iisus. Din momentul in care cunosti cã esti pãcãtos, te-ai schimbat din vrãjmasul lui Dumnezeu in prietenul lui Dumnezeu.
E bine ca povãtuitorii sã grãiascã totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca in fata lui Hristos si atunci vor fi blânzi întru dojanã si smeriti întru mustrare.
Dacã Domnul e ascuns in poruncile Sale, fireste cã este si in strãdania pentru dobândirea virtutilor. El este puterea sau sufletul nevointelor virtutii.
Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã.
Aceasta este ratiunea ascunsã a Providentei: toatã lumea este ispititã sã se ciocneascã de Iisus.
In legãturã cu sexualitatea in familie. Pãrintele Arsenie zicea. Nici abuzul, nici refuzul.
Nasteti-vã sfinti!
Tinerii sã se mute de la bãtrânii care le stricã casa.
Copiii nefãcuti stricã pe cei fãcuti.
Pãcatele se înregistreazã in codul genetic al fiecãruia.
Cei care opresc copiii de la credintã sunt osânditi mai rãu ca sinucigasii.
Dacã nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei.
Cine face curte nu face carte.
Nu te rãspândi cu mute cãrti.
Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!
In veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare luptã pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sã apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împãrati, precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capãt rãutãtii si multe veacuri icoanele au fost in cinste, astãzi iarãsi li se gãseste vinã. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresitã lui Dumnezeu. Azi vina lor e cã amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoanã in primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem in noi, in fiecare, cãci de la Botez fiecare suntem destinati sã fim o icoanã a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus in noi se dã azi o luptã mai vrãjmasã ca odinioarã împotriva sfintelor icoane. Se dã o luptã împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apãrãtorii!?
Vecinul tãu bate crâsmele? Verisoara ta a fugit necununatã? Feciorul tãu fuge de bisericã? Copiii tai umblã la joc seara si scuipã dupã preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând sã te aduci pe tine!
Nu sunteti si voi cãutând pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pânã nu-L gãsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gãsesti nici sensul tãu, nici sensul lumii.
Sã ai întelegere fatã de neputinta omeneascã.
Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.
Mustrarea învinge, dar nu convinge.
În mintea strâmbã si lucrul drept se strâmbã.
Sfârsitul betivului e sau in sant sau in casa de nebuni; iar sufletul îi este in iad încã de aici. Urmasii lui, nu mai zic nimic, mila ma opreste; totusi, mai am si o milã preventivã, pentru viitor, care mã face sã scriu.
Nu-l judeca pe cersetor cã fumeazã.
Mai bine o rugãciune pentru cel care înjurã decât observatie.
Nu da cu bâta in viespile sectare.
Asa-i firesc omului pãcãtos, cînd îi lovesti dracii, zice cã tu esti drac.
Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecatã.
Nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mântuiesc.
Unii dintre cãlugãri nu sunt cãlugãri, ci cuiere de haine cãlugãresti.
De vrei sã te faci cãlugãr, fã-te ca focul!
Cãlugãria slãbeste in suflete slabe si se întãreste in suflete mari.
Lepãdarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sã n-o ai in mijlocul pustiei petrecând.
Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc in lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei.
Un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse.
Dintre cele trei fãgãduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care "discutã" cu Dumnezeu, in loc sã asculte fãrã discutie.
Adevãrul este fiintã vie.
Cel mai greu pãcat, vesnic fãrã iertare, este starea omului împotriva adevãrului.
Focul iubirii divine, de dragul Adevãrului, între potrivnici se aprinde si se mentine.
Asa sunt gândurile de hula: rãbufniri de pãcurã în raza de soare.
Credinciosul in Dumnezeu depãseste limitele omului.
Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane.
Necredinciosii, spre rusinea noastrã, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastrã.
Religia nu face stiintã, ci constiintã.
Iisus a tãmãduit orbirea ochilor, dar n-a putut tãmãdui orbia rãutãtii. Orbia rãutãtii nu are leac, dar are pedeapsã.
Nimic mai greu, mai periculos decât sã te lupti cu îngustimea si cu formalismul.
Din cauza avorturilor românilor ne vor stãpâni tiganii.
Nu suntem din maimutã, dar mergem cu pasi repezi spre ea.
Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpãnã cu slava noastrã viitoare.
Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de douã mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este fãcut destinul care ne atrage Acasã.
Sã ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit.
Relele de pe pãmânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rãmâne istoriei altã solutie decât sfârsitul ei.
Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea.
Chinurile cele de pe urmã, cele de la Antihrist, in care va lucra toatã puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pânã in zilele acelea.
În zilele noastre se vãd multi cãlãtori la iad cu Scriptura in mânã.
Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
Gândurile omului nu sunt ca si gândurile Domnului.
Râvna fãrã întrebare si pãrerea sar mãsura.
Dreapta socotealã-i mai mare ca postul.
Crestinismul reînvie in raport invers proportional cu încercãrile de a-l stinge.
Crestinismul nu e numai o afacere de Duminicã, ci e o strãdanie de toate zilele.
Însusirile copilului atârnã de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitãtii la femeie.
Mare este acela care numai de mãrimea lui nu se ocupã.
Neghinele vrãjmasului vor sãlbãtici oile împotriva pãstorilor.
Când ti-a gãsit Dumnezeu vreo treabã pentru Împãrãtia Sa între oameni, ai isprãvit toate obligatiile lumii.



4 comentarii:

  1. Mi se pare ca multi bolnavi si-au gasit alinarea rugandu-se la mormantul lui. Sper sa nu gresesc, parca am citit asta undeva mai demult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, asa am auzit si eu!
    Multumesc de vizita!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos ca ai scris despre el! Sper ca pe viitor tot mai multi oameni sa urmeze invataturile acestui om al lui Dumnezeu. Un mare Initiat al neamului nostru!

    RăspundețiȘtergere