sâmbătă, 1 octombrie 2011

Acoperamantul Maicii Domnului


  In fiecare an la 1 octombrie, biserica ortodoxa sarbatoreste Sfantul Acoperamantul Maicii Domnului. 

     Istoria acestei sarbatori:
     Era în anul 911 la Constantinopol. Profitând de faptul că împăratul Leon cel Înţelept era dus cu oastea să apere hotarele, duşmanii creştinătăţii au împresurat oraşul cu gând să-l cucerească. Locuitorii fugeau care încotro căutând locuri unde să se ascundă. În vinerea aceea veniseră mulţi credincioşi la mânăstirea Maicii Domnului din Vlaherne. După o tradiţie veche şi frumoasă aici se făcea priveghere de toată noaptea în cinstea icoanei făcătoare de minuni, Mijlocitoarea.Fiind un cartier mărginaş al Constantinopolului, Vlaherne era expus primejdiei năvălirii păgânilor însă creştinii umpluseră biserica şi se rugau Maicii Domnului să-i izbăvească de năpastă. Multe minuni se făcuseră la această icoană de-a lungul timpului de aceea credincioşii îşi puneau viaţa lor şi a copiilor lor în mâinile Maicii Domnului nădăjduind că nici de data aceasta nu vor rămâne fără ajutor. Slujba de seară începuse, creştinii îngenunchiaţi se rugau, preoţii slujeau cu frică şi cutremur când Maica Milostivirii nu s-a lăsat prea mult rugată şi a intrat în biserică înconjurată de sfinţi şi îngeri. Ea s-a oprit în mijlocul bisericii a îngenunchiat şi plângând de mila poporului înfricoşat s-a rugat Domnului după care a intrat în Sfântul altar unde s-a rugat înaintea Crucii Fiului său şi Dumnezeului nostru şi scoţându-şi acoperământul de pe cap l-a întins peste popor în timp ce se ridica în slavă. Egumenul mânăstirii, preotul Andrei şi ucenicul său, Epifanie împreună cu alti credincioşi din popor priveau uimiţi cereasca arătare.
     Din ziua aceea, în fiecare an Biserica Ortodoxă prăznuieşte Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului cu Sfântă Liturghie şi acatist în amintirea minunii din biserica Vlaherne. Sfântul Acoperământ cu care Maica Domnului a acoperit cândva poporul se perpetuează în veac şi-i acoperă cu acoperământul milei sale pe toţi cei care se roagă ei, o cinstesc şi fac voia Fiului său.

Cele 4 promisiuni din Acatistul Sf. Acoperamant al Maicii Domnului
Condacul 3
Puterea Celui Prea Inalt umbreste pe cei ce cu credinta si cu evlavie scapa la prea puternicul tau Acoperamant, caci numai tie uneia, Preasfanta si Preacurata Maica a lui Dumnezeu, s-a dat de a se implini toate cererile tale.

Condacul 7
Domnul atotvazatorul indelung-rabdatorul, voind sa arate adancul cel nemarginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maica si te-a facut pe tine crestinilor aparatoare nebiruita. Ca dupa judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osanda, totusi prin Acoperamantul tau cel puternic, capata vreme de pocainta ... .

Icosul 8 
Domnul, Cel ce stapaneste toate cele de sus si cele de jos, vazandu-te pe tine Maica Sa, stand in biserica si cu umilinta rugandu-te Lui, a zis : cere, o, Maica mea, ca nu ma voi intoarce despre tine, ci voi indeplini cererile tale si voi milui pe toti care canta tie : ... .

Icosul 10 
Preasfanta Imparateasa, cu ingerii stai impreuna si te rogi, zicand : Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu in ajutor ca sa nu plece nimeni de la fata mea, neajutat si neascultat. 

Rugaciune
Stapana, stapana primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai si ne izbaveste pe noi dintru toata nevoia si necazul. Toata nadejdea noastra spre  tine o punem Maica lui Dumnezeu pazeste-ne sub sfant acoperamantul tau!





2 comentarii:

  1. Caut de multa vreme sa aflu mai multe informatii despre icoana cu Braul (Acoperamantul) Maicii Domnului, din imaginea postata de dvs. As dori sa o includ intr-o carte tradusa de mine, intre alte icoane, despre care am suficiente informatii (unde se afla, in ce perioada au fost pictate, cum se numeste iconograful sau carei scoli apartine). Imi aduc aminte ca am vazut candva pe net cateva imagini de la o manastire care are originalul acestei icoane, dar cautarile mele din ultima perioada nu mi-au adus nici o elucidare. Va rog, daca stiti cumva ceva mai multe, scrieti-mi pe adresa filiposconstantin@yahoo.com
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Regret dar nu am nici o informatie despre ea!
      Sa aveti spor si ajutor cu cartea dvs.!
      Numai bine!

      Ștergere