Zidul de rugaciune
Daca ajungi la Oasa, nu trebuie sa-l cauti neaparat pe parintele Iustin. Te gaseste el. Rareori retras in chilia sa, parintele staret da mereu ocol manastirii, vegheaza de departe bunul mers al rostului rugaciunii si ravna fiecarui frate in parte, si arar intervine cu o privire severa sau cu o vorba de repros, stiind prea bine ca in toate trebuie sa ai rabdare, cat mai multa rabdare, dupa cum singur o marturiseste: "Niciodata floarea nu creste in salturi - omul duhovnicesc, cu atat mai putin".
La Oasa, criteriul vietii de obste este libertatea si propria constiinta, iar "taierea voii" se face numai prin lucrarea aleasa in parte de fiecare - fie la grijirea vacilor (fratii Silviu si Mihai, studenti la filologie, ajunsi in manastire prin taberele organizate de ASCOR), fie in atelierul de icoane sau la dirijarea corului in strana.
Uneori, cand are timp, parintele Iustin priveste in jur si tresare, parca nevenindu-i nici lui sa creada cat a crescut manastirea in ultimii ani. Surazand amar, isi aminteste ca in toamna lui 2000, cand a suit prima oara muntii Sureanu, Oasa era o manastire devastata, cu toate instalatiile furate si cu acoperisul spart. In toata curtea manastirii nu era decat vant si carpe, facandu-l pe parintele sa se clatine si sa se indoiasca sincer ca pe acel loc se va mai ridica vreodata obste si "zid de rugaciune", pana cand i s-au deschis ochii mintii si a descoperit ca exact ceea ce planuise el sa realizeze la manastirea Posaga (biblioteca, arhondaric si iaz cu peste), le regasea pe toate gata facute la Oasa. "Dumnezeu nu te impinge niciodata de la spate si nu te obliga cu nimic. Doar iti arata drumul si te invata sa inveti singur", zice parintele staret, amintindu-si, cu o boare de lacrimi in priviri, cum batranul parinte Serafim de la manastirea Afteia a insitat sa vina si el la Oasa. Nu conta ca, ajutat de un carucior special, abia se deplasa dintr-un loc in altul. Cu blandetea lui nesfarsita, se ruga necontenit, cautand mai ales in timpul verii umbra unui brad argintiu din spatele manastirii. Cum anul urmator a cazut la pat si s-a mutat la Domnul, fratii s-au grabit sa-l ingroape unde o fi, manastirea neavand cimitir. L-au ingropat deci la intamplare, cu slujbe si cantari potrivite, pentru ca intru sfarsit, ridicand privirea, fratii sa descopere cu uimire ca parintele Serafim isi alesese loc de odihna vesnica chiar sub bradul lui argintiu, aratand parca tuturor ca orice moarte e deopotriva inceput si promisiune, iar pentru cei alesi, rasplata si pregustare a vietii vesnice.
Uneori, cand are timp, parintele Iustin priveste in jur si tresare, parca nevenindu-i nici lui sa creada cat a crescut manastirea in ultimii ani. Surazand amar, isi aminteste ca in toamna lui 2000, cand a suit prima oara muntii Sureanu, Oasa era o manastire devastata, cu toate instalatiile furate si cu acoperisul spart. In toata curtea manastirii nu era decat vant si carpe, facandu-l pe parintele sa se clatine si sa se indoiasca sincer ca pe acel loc se va mai ridica vreodata obste si "zid de rugaciune", pana cand i s-au deschis ochii mintii si a descoperit ca exact ceea ce planuise el sa realizeze la manastirea Posaga (biblioteca, arhondaric si iaz cu peste), le regasea pe toate gata facute la Oasa. "Dumnezeu nu te impinge niciodata de la spate si nu te obliga cu nimic. Doar iti arata drumul si te invata sa inveti singur", zice parintele staret, amintindu-si, cu o boare de lacrimi in priviri, cum batranul parinte Serafim de la manastirea Afteia a insitat sa vina si el la Oasa. Nu conta ca, ajutat de un carucior special, abia se deplasa dintr-un loc in altul. Cu blandetea lui nesfarsita, se ruga necontenit, cautand mai ales in timpul verii umbra unui brad argintiu din spatele manastirii. Cum anul urmator a cazut la pat si s-a mutat la Domnul, fratii s-au grabit sa-l ingroape unde o fi, manastirea neavand cimitir. L-au ingropat deci la intamplare, cu slujbe si cantari potrivite, pentru ca intru sfarsit, ridicand privirea, fratii sa descopere cu uimire ca parintele Serafim isi alesese loc de odihna vesnica chiar sub bradul lui argintiu, aratand parca tuturor ca orice moarte e deopotriva inceput si promisiune, iar pentru cei alesi, rasplata si pregustare a vietii vesnice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu