marți, 31 mai 2011

Manastirea Oasa - partea 5

Un american la Oasa

Cand intri in biserica si strana urmeaza isonul cantarilor de seara, e cu neputinta sa nu-l remarci. Cu o figura prelunga si o ciudata barba carunt roscovana, de alchimist polonez, cu gesturi poruncitoare, sustinute de un diapazon cu care conduce contrapunctul melodios al cantorilor de la strana, parintele Sava iti atrage atentia din prima clipa. Chiar si cand il asculti rostind Psalmii lui David nu prea iti dai bine seama ca parintele nu e roman, desi un anume accent si o anume corectitudine apasata in pronuntie te avertizeaza, lucru pe care il lamuresti mai tarziu, cand afli ca parintele Sava e de fapt american, ca in acte il cheama Steven si ca de loc e din statul Ohio, unde a si terminat studiile muzicale de la Conservatorul din Columbus.
Student eminent, deosebit de talentat si atras de parfumul oriental al cantarilor religioase vechi, a imbratisat ortodoxia dimpreuna cu muzica psaltica, pe care a cautat sa o aprofundeze la Sfantul Munte Athos, unde a si vrut sa-si traiasca tot restul vietii. Dar marele sau duhovnic, Efrem Vatopedinul, nu l-a lasat, spunandu-i, spre uimirea tuturor, ca voia lui Dumnezeu era ca el, americanul Steven, sa plece in Romania si sa se calugareasca in sihastria Lotrului, la Oasa.
Sunt zece ani de atunci, ani atat de bogati si plini de evenimente, incat parintele Sava a incetat sa-i mai numere.
Deja se considera roman si ortodox, chiar daca la spovedanie se trezeste uneori gandind in engleza si apoi se vede nevoit sa traduca tot ce are de spus intr-o romana ceva mai cronicareasca, deprinsa din pravila rugaciunilor de peste zi si dintr-un vechi manual de citire, gasit miraculos in podul manastirii, parca special pastrat pentru el.
La cei zece ani de manastire pe care ii va implini in curand, parintele Sava se poate considera un veteran al Oasei. Sub ochii lui au crescut zidurile manastirii, iar obstea de calugari intelectuali s-a implinit de la an la an. Sub ochii lui, la Oasa s-a infiripat traditia taberelor studentesti de fotografie si pictura, iar sinaxarele duminicale au capatat, prin participarea fratilor, consistenta si tarie filocalica. "Am o mare bucurie sufleteasca", zice el, "sa conduc strana si sa-mi vad fratii nelipsiti la slujbele de noapte, tot mai evlaviosi si mai puternici duhovniceste Ma minunez cat de mult au progresat. In urma cu zece ani, cand am venit la Oasa, am gasit aici o manastire de baieti. Acum e o manastire de barbati, de calugari postitori si indarjiti in credinta, cum n-am mai intalnit pana acum in nici o alta parte".
De cand s-a calugarit, parintele Sava nu si-a mai vazut niciodata familia. Prefera sa le scrie cand si cand parintilor, sa-i mangaie cu privirea intr-o fotografie si, mai ales, sa se roage pentru ei. Poate ca ar vrea sa-i mai vada o data, inainte ca ei sa moara. Poate ca ar renunta la cateva saptamani de liniste si ar lua avionul spre America, dar acum nu poate - inca are multe de facut la strana sau in linistea chiliei, unde il asteapta lectura plina de nesat din "Patericul romanesc", viata si cuvintele uimitoare ale arhimandritului Ilie Cleopa, ale lui Vichentie Malau sau Teofil Paraian - "Mosul si secretul" intregii obsti de la Oasa. Desi nu vrea sa recunoasca, parintele Sava n-ar mai parasi in veci zidurile manastirii. S-a indragostit iremediabil de Oasa. A devenit dependent de linistea si pacea acestui loc in care, epuizati de drum, porumbeii voiajori se opresc inexplicabil cateva zile pentru a se intrema, zboara planat la mica inaltime si apoi aterizeaza, fara frica, pe umerii calugarilor.


- articol preluat din Formula As -

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu