joi, 19 ianuarie 2012

Intoarcerea lui Alexandru

Despre un tânăr întors din lumea de apoi, cu părintele arhiepiscop Iustinian Chira al Maramureşului

Am avut un tânăr de 22 de ani, student la medicină, care a avut probleme grave de sănătate şi a mu­rit. Alexandru l-a chemat. După ce a murit, s-a întors din morţi. A în­viat. Eram stareţ aici, la Rohia. Şi a trimis vorbă – el era din Târgu Lăpuş – să merg să-l vizitez imediat. M-am dus la el şi, când am ajuns, era pe pat, stând — nu era culcat. Şi zice:
- „Aţi venit, părinte stareţ?”
- „Am venit”’
- „V-am chemat, pentru că vreau să mă spovedesc şi să mă cuminec, şi apoi sa mă întorc înapoi la lumea pe care am văzut-o după ce am murit”.
Apoi mi-a povestit ce i s-a întîmplat.
„Atunci când am vă­zut că nu mă pot salva din moarte, am căzut într-o mare deznădejde şi revoltă împotriva lui Dumnezeu şi L-am înjurat pe Dumnezeu şi L-am blestemat pe Dumnezeu: „De ce-mi iei viaţa? De ce nu mă laşi să trăiesc?” Şi după clipa morţii au venit doi şi m-au luat şi m-au dus până la un orizont. De acolo, am văzut lu­mea aceasta care a rămas, iar în faţă am văzut cealaltă lume. Dar când a fost gata să mă trimită dincolo de orizont, am auzit o voce care a zis: «Nu-l putem primi la noi, pentru că ne-a blestemat şi s-a lepădat de noi. Dar nu-l putem arunca în iad, pentru că e tânăr şi e curat, fără păcat. Duceţi-l înapoi, să se spove­dească şi să se împărtăşească, şi apoi va veni la noi!»”
Aşa mi-a spus acest tânăr, care terminase doi ani de medicină, deci nu era un om fără carte:
„Şi aşa m-am pomenit din nou aici, pe pat. Şi de aceea am trimis după dumneata să vii, să mă spovedesc, cum auzit porunca. Să mă spove­desc, să mă împărtăşesc, şi apoi mă voi întoarce înapoi la lumea pe care am văzut-o dincolo de orizont”.
Şi eu, ca oricare om, am încercat să-l mângâi:
„Lasă, Alexandru, o să te faci sănătos!”
Şi atunci, m-a refu­zat şi a spus:
„Nu! Eu nu cer să mă fac sănătos! Nu aceasta o cer! Eu îţi cer dumitale, părinte stareţ, să vii să-mi faci înmormântarea. Şi am o rugăminte, pe care ţi-o fac” — mi-a spus Alexandru — „după ce o să-mi faci înmormântarea, întotdeauna să le spui oamenilor, în toată viaţa ta, şi mai ales la tineret. Întâi, să creadă în Dumnezeu. Doi, să creadă că are suflet nemuritor. Trei, să creadă în viaţa veşnică, în lumea cealaltă.”
Alexandru mi-a dat această po­runcă si de atunci ascult de această poruncă. Şi, într-adevăr, eu am venit înapoi la mănăstire şi peste câteva zile, am fost chemat la înmormântarea lui Alexandru. Era la începutul lui martie... Dimineaţa. Peste noapte căzuse zăpadă şi tot oraşul Târgu Lăpuş era îmbrăcat în alb… Însă era un cer atit de senin şi de frumos! Şi erau toate şcolile, atunci, pe timpul regimului co­munist, in urmă cu 25 de ani în urmă…, şcolile, colegii lui de la facultate, profesorii de la Facultatea de medicină din Cluj toţi au fost la înmormântarea lui Alexandru.
Acesta este un moment care justifică că noi nu trebuie să ne speriem de moarte. Nu trebuie să dorim moartea — pentru că acesta e un păcat, să-ti doreşti moartea! Dar nici să nu preţuieşti viaţa, iar dacă Dumnezeu ţi-a rânduit ca să ai ani mulţi, ţi-a făcut acest dar – bătrâ­neţea, foloseşte-te de aceşti ani şi sfinţeşte-ţi sufletul şi curăţeşte-ţi sufletul şi pregăteştete apoi de moarte, să termini viaţa ca un sfânt, împăcat cu Dumnezeu, spovedit şi cuminecat. Atunci înseamnă că nu ai trăit degeaba.
Acest lucru încerc să îl vestesc eu de 70 de ani. Şi pe timpul regimului comunist am vorbit împotri­va ateismului, aşa vorbesc şi acum împotriva nihilismului, împotriva nebuniei. Necredinţa, ateismul este semnul ignoranţei supreme. Şi ce­rul şi pământul se cutremură de in­dividul care tăgăduieşte şi spune că nu este Dumnezeu. În cei 70 de ani de când slujesc ca preot am văzut neîncetat puterea lui Dumnezeu. Şi această putere sunt dator să o vestesc toată viaţa mea.

2 comentarii: