Balada lavandei (6)

Ocrul în nuanţe infinite

                                                   Magazine la Isle sur la Sorgue

Părăsind liniştea albastră a văii monastice, se ajunge pe înălţimile satului Gordes, clasat printre „cele mai frumoase sate ale Franţei”, cu uliţele sale în pantă, ale căror locuinţe, construite chiar pe stâncă, înconjoară un masiv castel medieval, restaurat în timpul Renaşterii. Devenit destinaţie turistică în zilele noastre, Gordes a regăsit ceva din splendoarea de altădată, din înfloritoarele secole XVIII şi XIX, când au înflorit aici mici industrii, ca fabricarea uleiului de măsline, sericicultura şi dărăcitul lânii.

Această formaţiune petrografică, remarcabilă prin coloritul său, acoperă practic întregul spectru de la roşu aprins până la galben.

„Chez Madame Lulu de Roussillon” se află pe drumul către Gordes. Aici pot fi degustate specialităţile zonei, file de vită cu anşoa, servit cu sos de foie gras şi cu vin, raţă înăbuşită în sos de miere de Gordes, cu vin. Un bistro tipic regiunii este „Bucolique”, în care te îmbie omletele cu brânză de oaie, platourile de „terroirs”, cu salamuri din regiune servite cu arpagic şi, bineînţeles, cu celebrul muştar de Dijon, berbecuţ înăbuşit în vin cu ciuperci. Pentru a potoli setea trecătorului, „Cercul Republican”, un bizar bistro fondat în 1911, în faţa castelului, dotat cu un consiliu de administraţie şi un regulament interior, primeşte clienţii în jurul tejghelei de zinc. Iar pentru a potoli foamea, străbătând un labirint de străduţe, ajungi la brutăria „Mamie Jane”, care propune excelente baghete cu... lavandă. Dar uimirea o provoacă mai ales satul Borie din apropiere, un cătun părăsit ale cărui cabane, case, grajduri, stâni sunt construite exclusiv din piatră. Până şi mobilierul. Restaurată în a doua jumătate a secolului al XX-lea, această localitate părăsită din veacul al XIX-lea arată aşa cum era în timpul locuirii ei, doar că, pentru a o vedea, trebuie să plăteşti un bilet de intrare.

Jean-Etienne Astier nu s-a înşelat atunci când a decis, în 1785, de a exploata ocrul de la Roussillon. El a descoperit că acest pământ galben şi roşu avea proprietăţile necesare fabricării culorilor pentru pictură. Uzina „Mathieu”, situată în Roussillon, a furnizat peste 1.000 de tone de ocru între 1921 şi 1963, astăzi ea devenind una dintre marile uzine de fabricare a culorilor. Se spune că această regiune a fost pigmentată cu sângele îngerilor căzuţi în bătălia teribilă cu Arhanghelul Gabriel. Nuanţele sunt infinite, de la roşu mai închis până la albul cel mai pur. Ocrul este asociat cu trei elemente: cuarţul, kaolinitul, o argilă foarte pură, goethit, un pigment mineral ruginiu. Acest colorant natural nu are absolut nimic toxic şi este utilizat în industria alimentară, cosmetică, dar şi pentru a colora hârtia.

Între burgurile Luberonului

La porţile Luberonului, puţin înainte de Cavaillon, este instalat „Muzeul Lavandei”. „Un colţ mic al Provence-ului, a cărui dezvoltare recentă se datorează amplasării ei la intersecţia mai multor artere de circulaţie”.

Lavanda este „prelungirea a unui domeniu lavandicol tradiţional situat la 1.100 de metri altitudine, la Lagande-d’Apt. Fondată în 1820, această importantă exploatare agricolă familială produce şi distilează din 1890 o lavandă fină, pură şi naturală, „aurul albastru din Provence”. Cu o suprafaţă de 80 de hectare, reprezintă 10% din producţia franceză.

Vechea cetate romană, numită „Apta Julia”, în cinstea lui Iulius Caesar, construită pe malul sudic al râului Calavon, a cărui vale se întinde între munţii Vaucluse şi Luberon, este clasată astăzi „sit remarcabil al gustului” şi „capitala fructelor confiate”. Pe străzile ei, negustorii, plasaţi mai ales în jurul catedralei Sainte-Anne, ce adăposteşte relicvele sfintei şi care este loc de pelerinaj, etalează produsele locului, mai ales o patiserie „à la lavande”, o îngheţată „à la lavande”, renumite.

Pe înălţimile de lângă Apt există un cătun ocupat de o familie care poartă numele Agnels încă de la Revoluţia Franceză. Din tată în fiu, membrii ei perpetuează o lungă tradiţie a distileriei lavandei. O distilerie, un magazin şi un centru de înfrumuseţare, cu spa, cu o piscină cu apă de lavandă fac faima locului. Iar pe colină, o altă familie primeşte oaspeţi în timpul vacanţei şi comercializează esenţă de lavandină şi ulei de măsline din producţia proprie.          

Pentru îndrăgostiţi, la 15 august, în fiecare an, Sărbătoarea Lavandei se desfăşoară chiar în câmpurile de lavandă. În vale, în faţa muntelui Ventoux şi în mijlocul câmpurilor albastre, lavandierii îşi deschid porţile vizitatorilor. Guillaume Liardet şi distileria sa etalază în sala boltită a magazinului produse biologice, Catherine Liardet şi Ferma sa de lavandă cu o sută de varietăţi îşi propun produsele într-un bungalow pe marginea drumului, Evelyne şi Christian Poppée sunt interesaţi de florile de lavandă, iar distileria Vallon exploatază 50 de hectare de lavandă şi lavandină.